Tovărășiile și societatea au o mare înrâurire asupra omului. Tovărășia și apropierea unui învățat aduce multă știință, a unui poet multe gânduri și simțiri înalte, a unui călător multe cunoștințe despre țările străine, despre obiceiurile și datinile altor popoare. E limpede: tovărășia și apropierea sfinților aduc sfințenie. „Cu cel cuvios, cuvios vei fi, și cu bărbatul nevinovat, nevinovat vei fi, și cu cel ales, ales vei fi“ (Ps. XVII, 26, 27).

Fă cunoștință cu sfinții încă de pe acum, din vremea vieții pământești, pe care Scriptura nici măcar nu o numește viață, ci pribegie. Vrei ca în cer să te numeri în obștea lor, vrei să fii părtaș al fericirii lor? Fă-te părtaș al lor încă de pe acum. Când vei ieși din casa trupului, te vor primi la ei ca pe un cunoscut, ca pe un prieten (Lc. XVI, 9). Nu este prietenie mai apropiată, nu este legătură mai strânsă decât legătura unirii în cuget, a unirii în simțiri, a unirii în țeluri (I Cor. I, 10). 

Însușește-ți gândirea și duhul Sfinților Părinți prin citirea scrierilor lor. Sfinții Părinți au atins țelul: mântuirea. Și tu vei atinge acest țel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget și într-un suflet cu Sfinții Părinți, te vei mântui. 

Cerul i-a primit pe Sfinții Părinții în fericitele sale sânuri. Prin acest fapt, el a dat mărturie că gândurile, simțirile și faptele Sfinților Părinți îi sunt plăcute. Sfinții Părinți și-au zugrăvit gândurile, inima și lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile Părinților sunt călăuză nerătăcită către cer, mărturisită de cerul însuși. 
Toate scrierile Sfinților Părinți surit alcătuite sub insuflarea sau înrâurirea Sfântului Duh. Minunată este conglăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzește după ele are drept călăuză, fără îndoială, Duhul Sfânt. 

Toate apele pământului se revarsă în ocean și poate că oceanul este izvorul tuturor apelor pământului. Toate scrierile Părinților se reunesc în Evanghelie, toate amintesc de ea, ca să ne învețe a împlini întocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul și sfârșitul lor, al tuturor, e Sfânta Evanghelie. 

Sfinții Părinți ne învață cum să ne apropiem de Evanghelie, cum s-o citim, cum să o înțelegem așa cum trebuie, ce ajută și ce împiedică înțelegerea ei și ca atare, la început, citește mai mult scrierile Sfinților Părinți; iar după ce acestea te vor învăța cum să citești Evanghelia, citește cu precădere Evanghelia. 

Să nu socoți că-ți e de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinților Părinți! Acesta e un gând trufaș, primejdios. Mai bine să te aducă la Evanghelie Sfinții Părinți ca pe un fiu iubit, ce a fost pregătit pentru aceasta prin scrierile lor. 

Mulți, toți care i-au lepădat nebunește și cu trufie pe Sfinții Părinți, care s-au apropiat nemijlocit, cu îndrăzneală oarbă, cu minte și inimă necurate de Evanghelie, au căzut în rătăcire pierzătoare. Pe aceștia i-a lepădat Evanghelia: ea îi îngăduie la sine numai pe cei smeriți. 

Citirea cărților Părinților e maica și împărăteasa tuturor virtuților. Din citirea cărților Părinților deprindem adevărata înțelegere a Sfintei Scripturi, credința dreaptă, viețuirea după îndreptarul poruncilor evanghelice, adânca cinstire pe care se cuvine să o avem față de ele: într-un cuvânt, mântuirea și desăvârșirea creștină. 
După ce povățuitorii duhovnicești s-au împuținat, citirea scrierilor Părinților a devenit călăuza de căpetenie pentru cei ce doresc să se mântuiască și chiar să atingă desăvârșirea creștină. 

Cărțile Sfinților Părinți, așa cum spune unul dintre ei, asemenea sunt unei oglinzi: privind în ele cu luare aminte și ades, sufletul poate să-și vadă toate neajunsurile. 

Iarăși: aceste cărți asemenea sunt unui loc plin de leacuri; în el, sufletul poate să afle doctoria mântuitoare pentru fiecare dintre bolile sale. 

Grăit-a Sfântul Epifanie al Ciprului: „Și singură vederea cărților creștinești mai pregetători spre păcat ne face pe noi și către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm“. 

Pe Sfinții Părinți trebuie să-i citim cu râvnă, cu luare-aminte și în chip statornic: vrăjmașul nostru nevăzut, care urăște glasul adevărului (Pilde XI, 15), urăște acest glas mai ales când el vine din partea Sfinților Părinți. Acest glas dă în vileag meșteșugurile vrăjmașului nostru, viclenia lui, descoperă cursele lui, felul în care lucrează el: drept aceea, vrăjmașul se înarmează împotriva citirii Sfinților Părinți prin felurite cugetări trufașe și hulitoare; se străduiește să-l arunce pe nevoitor în vârtejul grijilor deșarte, ca să-l abată de la citirea cea mântuitoare, îl luptă prin trândăvie, plictiseală, uitare. Din acest război împotriva citirii Sfinților Părinți trebuie să ne dăm seama cât de mântuitoare armă este ea pentru noi și cât o urăște vrăjmașul. 

Fiecare să citească din Sfinții Părinți ceea ce se potrivește cu felul său de viață. Pustnicul să-i citească pe Părinții care au scris despre liniștire; monahul care viețuiește în chinovie, pe Părinții care au scris povățuiri pentru viața chinovială; creștinul care trăiește în lume, pe Sfinții Părinți ce și-au rostit povețele pentru tot creștinul îndeobște. Fiecare, în orice tagmă s-ar afla, să culeagă belșug de povățuire din scrierile Părinților. 

Este neapărat trebuincioasă citirea potrivită cu felul de viață alfiecăruia. Altminteri, ne vom umple de gânduri chiar dacă sfinte, însă de neîmplinit cu fapta, care stârnesc o lucrare neroditoare doar în închipuiri și în dorințe; faptele cucerniciei care se potrivesc cu felul tău de viată îți vor scăpa din mâini. Pe lângă faptul că vei deveni un visător sterp, gândurile tale, aflându-se în neîncetată împotrivire cu faptele, negreșit vor naște tulburare în mintea ta, iar în purtarea ta, nehotărâre; iar această tulburare și această nehotărâre sunt apăsătoare și vătămătoare pentru tine însuți și pentru cei din jurul tău. Necitind după rânduiala cuvenită Sfânta Scriptură și pe Sfinții Părinți, lesne te poți abate de la calea mântuitoare în hățișuri de netrecut și prăpăstii adânci, ceea ce s-a și întâmplat cu mulți. Amin.