Suntem dinaintea unei Întâlniri. Dumnezeu-Omul se lasă găzduit de omul pentru care Dumnezeu este mod de viață. Pentru că Zaheu nu-i spune Domnului ce ar vrea să facă pentru a-I bineplăcea ci îi mărturisește ceea ce, nu am nicio îndoială, Hristos Domnul văzuse în inima lui. În ochii lumii, Zaheu era vameș. Și bogat. Nicunul dintre aceste lucruri nu prea atrag simpatii în zilele noastre. E un soi de invidie. Pe vremea aceea argumentau și cu ura față de stăpânirea romană și robia către curtea irodiană. Pe vremea aceasta mi-e teamă că se hiperbolizează  această ură printr-o țesătură de scenarii ale răutății. Care pare inepuizabilă. 

Zaheu, în sicomor, atrage atenția lui Hristos Domnul. Acesta privește în sus spre un om către care toți ceilalți priveau în jos. Fizic și social. Ar fi putut fi unul ce-și cultivă frustrarea cu obstinație și reacția negativă. Putea să nu dea jumătate din avere săracilor și  nici împătrit să întoarcă pentru că binele nu pare să conteze dinaintea unei comunități care îl judecă după dreptatea ei: „a intrat să găzduiască la un om păcătos” (Luca 19, 6). Nu conta nimic din ceea ce era adevărat. Conta numai adevărul lor, părerea lor, falsa lor valorizare a persoanei lui Zaheu. Hristos știe că nu greșește. Vede pe Zaheu în inimă și știe cine este. Dar vede pe Zaheu cum îi iese în întâmpinare. Cum coboară degrabă, îl primește cu mare bucurie. Așa își dorește Hristos întâmpinarea. Așa își află rost întâlnirea. 

Lecția dintâi după praznicele prin care am trecut e simplă. Priviți la Hristos! Bucurați-L cu adevărat de prezența Lui. Nu priviți spre aproapele doar pentru a-i evalua viața în raport cu ceea ce știți despre el. Priviți mai la adânc. La nevoia lui de iubire, la tandrețea lui față de viața proprie și gingașa așezare în realismul vieții. Zaheu pare că urcă în sicomor ca să Îl vadă pe Hristos. Soluția lui este inspirată, însă, de respingerea celor din jur. Nimeni nu-i lasă nicio breșă ca să se apropie fără umilințe de Hristos Iisus, Domnul care trece prin Ierihon. Prea mic pentru a forța bazându-se pe iubirea celor din comunitatea sa. Alege soluția însinguratului: retragerea în sus! Smerenia singurătății care se va valida în întreaga mișcare isihastă a creștinismului de ambele versante – Răsăritean și Apusean – deopotrivă. Pe culme de sicomor Zaheu suferă – pozitiv – o schimbare la față. Prinde curaj. Mărturisește. Poate spune cine este fără să-i fie teamă că e judecat. Prin praful Ierihonului trece Iubirea întrupată. 

Episodul acesta al Evangheliei nu continuă cu Iisus Hristos stând la masă în casa lui Zaheu, găzduind la el. Ci se încheie într-o pildă foarte rar pomenită separat în predicile noastre: pilda minelor date spre negustorie celor zece slugi ale unui om de neam mare! (Luca 19, 11- 27). Aceea pe care o vom întâlni, mai des, în varianta celor trei care primesc talanții spre a îi înmulți. Pentru noi, însă, este importantă reacția unuia dintre cei încurajați de stăpân să înmulțească minele primite. Îi e frică, se teme de stăpân că îl știe aspru și ia ce nu a pus și seceră ceea ce n-a semănat (Luca 19, 21). Seamănă cu cetățenii din Ierihon care judecă pe Zaheu dar, real, nu fac nimic din ceea ce-l reprezintă pe acesta. Zaheu e curajosul. Cel care domină întâlnirea cu Hristos este de data asta el, omul, vameș și bogat. Arătând că numele acestea date de societate nu contează cât numele după care îl strigă Iisus: „Zahee, dă-te jos...”.

Povestea lui Zaheu e povestea oricărui om care este judecat după aparențe de societate, dar are inima dăruită lui Dumnezeu prin fapte și atitudini. A vămuit bine la propria viață și s-a îmbogățit cu o bogăție care nu se mai ia de la el. Rămânerea numelui lui în strigarea lui Hristos! Asemenea sărmanului Lazăr, asemenea lui Iair ori lui Lazăr cel din Betania. Asemenea numelor Apostolilor. Numele de oameni pe buzele lui Dumnezeu-Omul. 

E mereu la îndemâna noastră să ne țină minte Dumnezeu. Prin lucrarea Binelui de dragul Lui. Prin lucrarea binelui de dragul aproapelui. Prin lucrarea binelui de dragul nostru. Fiecare faptă pe care o vede împlinind iubirea  în inima noastră e bucuria Lui. Știe că am avut curajul să lucrăm mina-talant cu mintea ațintită la El. Curajul nostru. Și fiecare împlinire a acestei bucurii în inima noastră Îl bucură, Îl apropie și Îl coboară mai adânc în sufletul nostru pe Domnul Hristos. Și de acolo ne încurajează mereu. Să fim noi. Să luptăm și să nu ne temem. E mereu de partea noastră. Zaheii vămilor vieții.