Ați putea să ne vorbiți despre concepția ortodoxă asupra Duhului Sfânt și, în legătură cu aceasta, despre viziunea asupra Tainelor neortodoxe – dacă Duhul Sfânt este prezent sau nu în ele?

Duhul Sfânt a fost trimis de Domnul nostru Iisus Hristos de ziua Cincizecimii, a 50-a zi după Învierea Sa și a zecea zi după Înălțarea Sa la ceruri, pentru a rămâne cu Biserica până la sfârșitul timpurilor. Din punct de vedere istoric, atunci a întemeiat Biserica. Există cazuri în timpurile moderne în care oamenii au căutat să găsească această Biserică pe cale istorică. Avem ca exemplu întreaga istorie a Bisericii din Uganda. În anii '20, doi seminariști din Uganda studiau într-un seminar anglican și au început să observe că învățătura care li se dădea nu era aceeași cu a Părinților din vechime. Au crezut atunci că Romano-Catolicismul este răspunsul – că acesta trebuie să fie Biserica veche. În căutarea lor după Biserica adevărată, a primelor secole (așa o numeau ei), s-au dus să studieze într-un seminar romano-catolic și au văzut din nou că învățătura pe care o primeau era diferită de cea a Părinților Bisericii. Au început să se întrebe: Dacă adevărul poate fi schimbat în felul acesta, atunci unde este adevărul lui Hristos? Apoi au auzit de credința ortodoxă și au încercat pe toate căile să o găsească. Mai întâi au găsit pe cineva care se numea pe sine ortodox, dar era un șarlatan și care le-a arătat ceea ce numea el Taine. Când un mirean grec le-a explicat că era destul de amuzant ce le arătase omul acesta, și-au dat și ei seama, le-a părut rău că s-au lăsat înșelați, și-au schimbat gândul și au început din nou să caute. Primul episcop pe care l-au întâlnit nu era unul prea bun și le-a spus: A, nu vă mai osteniți. Toate religiile sunt la fel; întoarceți-vă la anglicani. Dar ei nu s-au lăsat descurajați de aceste vorbe. În cele din urmă au găsit un episcop ortodox care i-a învățat ce trebuia să-i învețe și au devenit ortodocși. Astăzi Biserica se răspândește în Africa: prin Uganda, Kenya, Zair, Tanzania și așa mai departe. Avem chiar înregistrări ale slujbelor lor, care sunt foarte impresionante. Au preluat muzica grecească bizantină și, fără să încerce să o modifice (o cântă pur și simplu în limba lor), slujbele sună ireproșabil, cu o culoare locală specific africană. Au făcut din cântarea bizantină același lucru pe care l-au făcut grecii când au preluat psalmodierea ebraică.

(Părintele Serafim Rose, Mai aproape de Dumnezeu, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 20)