Concepția ortodoxă asupra Duhului Sfânt
Duhul Sfânt a fost trimis de Domnul nostru Iisus Hristos de ziua Cincizecimii, a 50-a zi după Învierea Sa și a zecea zi după Înălțarea Sa la ceruri, pentru a rămâne cu Biserica până la sfârșitul timpurilor.
Ați putea să ne vorbiți despre concepția ortodoxă asupra Duhului Sfânt și, în legătură cu aceasta, despre viziunea asupra Tainelor neortodoxe – dacă Duhul Sfânt este prezent sau nu în ele?
Duhul Sfânt a fost trimis de Domnul nostru Iisus Hristos de ziua Cincizecimii, a 50-a zi după Învierea Sa și a zecea zi după Înălțarea Sa la ceruri, pentru a rămâne cu Biserica până la sfârșitul timpurilor. Din punct de vedere istoric, atunci a întemeiat Biserica. Există cazuri în timpurile moderne în care oamenii au căutat să găsească această Biserică pe cale istorică. Avem ca exemplu întreaga istorie a Bisericii din Uganda. În anii '20, doi seminariști din Uganda studiau într-un seminar anglican și au început să observe că învățătura care li se dădea nu era aceeași cu a Părinților din vechime. Au crezut atunci că Romano-Catolicismul este răspunsul – că acesta trebuie să fie Biserica veche. În căutarea lor după Biserica adevărată, a primelor secole (așa o numeau ei), s-au dus să studieze într-un seminar romano-catolic și au văzut din nou că învățătura pe care o primeau era diferită de cea a Părinților Bisericii. Au început să se întrebe: Dacă adevărul poate fi schimbat în felul acesta, atunci unde este adevărul lui Hristos? Apoi au auzit de credința ortodoxă și au încercat pe toate căile să o găsească. Mai întâi au găsit pe cineva care se numea pe sine ortodox, dar era un șarlatan și care le-a arătat ceea ce numea el Taine. Când un mirean grec le-a explicat că era destul de amuzant ce le arătase omul acesta, și-au dat și ei seama, le-a părut rău că s-au lăsat înșelați, și-au schimbat gândul și au început din nou să caute. Primul episcop pe care l-au întâlnit nu era unul prea bun și le-a spus: A, nu vă mai osteniți. Toate religiile sunt la fel; întoarceți-vă la anglicani. Dar ei nu s-au lăsat descurajați de aceste vorbe. În cele din urmă au găsit un episcop ortodox care i-a învățat ce trebuia să-i învețe și au devenit ortodocși. Astăzi Biserica se răspândește în Africa: prin Uganda, Kenya, Zair, Tanzania și așa mai departe. Avem chiar înregistrări ale slujbelor lor, care sunt foarte impresionante. Au preluat muzica grecească bizantină și, fără să încerce să o modifice (o cântă pur și simplu în limba lor), slujbele sună ireproșabil, cu o culoare locală specific africană. Au făcut din cântarea bizantină același lucru pe care l-au făcut grecii când au preluat psalmodierea ebraică.
(Părintele Serafim Rose, Mai aproape de Dumnezeu, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 20)
Dumnezeu este dispus oricând să primească pocăința noastră
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro