Constantin Nistor s-a născut la 22 septembrie 1922, în comuna ieșeană Aroneanu. După școala primară, urmează Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman, până în 1944, când este trimis pe frontul de Vest. Pentru faptele sale din război, este decorat cu medalia sovietică „Victoria”. Ulterior, tânărul Nistor urmează cursurile Facultății de Teologie din București.

Intră în vizorul organelor de represiune deoarece, împreună cu alți colegi din facultate, precum Nicolae Bordașiu sau Leonida Plămădeală, redactează un manifest, „Frați creștini”, prin care îndemna pe români să nu sărbătorească ziua de 1 mai 1948, care cădea în sâmbăta din Săptămâna Pătimirilor.

La 15 august 1948 este arestat, apoi anchetat în condiții extrem de grele la Securitatea din București. Prin Sentința nr. 210 din 15 februarie 1949 a Tribunalului Militar București, a fost condamnat la 5 ani temniță grea.

După primirea sentinței, Constantin Nistor este transferat la penitenciarul Jilava, apoi la Pitești (martie 1949), destinat a fi locul reeducării tinerilor. Este supus procesului de reeducare. Se îmbolnăvește de TBC, motiv pentru este transferat în penitenciarul Târgu Ocna.

Nu reușește să supraviețuiască regimului carceral, încât la 5 iulie 1950 trece la cele veșnice. Familia sa a aflat abia cinci ani mai târziu.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 119-120)