Continuitatea cultivării valorilor, un dar al unității spirituale
Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj la cea de-a 5-a Conferinţă Internaţională pentru Educaţia Adulţilor, cu tema „Educaţia pentru valori. Continuitate şi context”, organizată la Iaşi şi Chişinău în zilele de 25-28 aprilie 2018.
Am primit cu bucurie invitația de a transmite un mesaj participanţilor la cea de-a 5-a Conferinţă Internaţională pentru Educaţia Adulţilor, cu tema „Educaţia pentru valori. Continuitate şi context”, organizată la Iaşi şi Chişinău în zilele de 25-28 aprilie 2018.
Problema educaţiei pentru valori rămâne mereu actuală, pentru Familie şi Şcoală, dar şi pentru alte componente ale sistemului social, iar pentru Biserică este o vocaţie fondatoare, confirmată de tradiţie şi de prezentul deschis spre viitor.
Formarea personalităţii umane şi integrarea în comunitate a persoanelor de diferite vârste s-au bazat întotdeauna pe un set coerent de valori, considerate temelii existenţiale şi moştenire sigură, demnă de transmis către urmaşi.
În contextul actual, în care ştiinţele şi noile tehnologii au devenit prioritare în viaţa oamenilor, trecând înaintea valorilor umaniste şi spirituale clasice, apar noi paradigme axiologice. Unele reiau sub forme noi valori experimentate şi de alte generaţii, altele intră în competiţie sau în conflict cu valorile considerate tradiţionale.
Statornică în valorile spirituale fondatoare, Biserica mărturiseşte în lume că Dumnezeu – Creatorul universului şi al omului – este iubire şi cultivă bucuria comuniunii oamenilor cu Preasfânta Treime.
Lumina lui Hristos Cel răstignit şi înviat, pentru ca lumea „viaţă să aibă”, este trăită de fiecare generaţie de creştini ca fidelitate şi statornicie în valorile spirituale şi morale inspirate de credinţa în valoarea unică a omului, chemat la iubire şi viaţa veşnică. În acest sens, învăţătorii şi prietenii noştri sunt sfinţii.
Pentru omul credincios adevărul, binele şi frumosul sunt valori netrecătoare, raze ale iubirii lui Dumnezeu cel veşnic viu.
Cultivarea libertăţii responsabile, trăirea şi fructificarea valorilor credinţei aduc în familie şi în societate încredere şi fericire, pentru că „roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege” – după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (Galateni 5, 22-23).
Cine poate afirma că aceste valori sunt perimate şi că societatea modernă nu mai are nevoie de ele? Chiar dacă actualul context social, politic, economic, cultural este organizat pe coordonate diferite de cele din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, dialogul valorilor poate fi un liant de continuitate. Respectul demnităţii umane, cultivarea valorilor familiei, ale compasiunii şi solidarităţii, sunt valori benefice întregii comunităţi umane, necesare pentru suflet la fel de mult ca apa, aerul sau hrana pentru trup.
Credinţa în biruința binelui asupra răului şi cultivarea iubirii faţă de patrie şi neam, cultivate de Biserică, au contribuit la împlinirea înaltelor idealuri de libertate şi unitate naţională, culminând cu Marea Unire din 1918.
Proclamarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2018 ca An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor şi fructificatorilor Marii Uniri este, în acelaşi timp, un act de recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi faţă de înaintaşii împlinitori ai unităţii naţionale româneşti. Rememorăm, aşadar, chipurile şi faptele luminoase ale oamenilor din generaţia Marii Uniri, ca să înţelegem mai bine idealul şi lupta lor jertfelnică pentru libertatea şi unitatea poporului român.
Sunt memorabile cuvintele rostite de Miron Cristea, primul patriarh al României, în 1919, la aniversarea unui an de la Adunarea Naţională de la Alba Iulia: „Astăzi cea mai patriotică datorie a tuturor este a contribui la închegarea rândurilor pe toată linia şi la cimentarea celei mai puternice solidarităţi interne, căci în afară vom fi consideraţi atât cât vom putea impune prin vredniciile noastre proprii şi prin demnitatea noastră naţională, numai prin tăria solidarităţii noastre ne vom putea apăra şi salva”[1].
Unitatea spirituală etnică este, aşadar, o valoare fundamentală a demnității în dialog şi cooperare cu alte popoare.
Pentru cele două decenii de activitate încununate de rezultate demne de apreciere, felicităm pe organizatorii acestei a 5-a ediţii a Conferinţei Internaţionale pentru Educaţia Adulţilor şi transmitem tuturor părintești binecuvântări şi doriri de sănătate şi mult ajutor de la Dumnezeu în nobila lucrare de educație, de formare spirituală şi profesională a oamenilor.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
[1] † Miron Cristea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvinte despre Marea Unire, Editura BASILICA, Bucureşti, 2018, p. 42.
Sursa: basilica.ro
Tinerii rugători și activi în Biserică sunt lumină și bucurie pentru comunitate
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro