Sfântul Vasile le impune şi pe acestea în pravila de rugăciune zilnică a monahilor, dar și ca părţi componente şi definitive ale cultului divin public, completând în felul acesta ciclul serviciului divin al celor şapte Sfinte Laude. Sfântul Părinte comentează Laudele, justificându-le necesitatea prin temeiuri biblice, religioase şi morale şi raportându-le la evenimente din iconomia mântuirii. Astfel, în Ceasul al treilea, toţi ne aducem aminte de darul Duhului care s-a dat Apostolilor „pe la ora a treia” (Ps.50,12-14).

Despre Ceasul al şaselea, spune: „La ora a şasea este necesară rugăciunea, după exemplul Sfinţilor: „Seara şi dimineaţa şi la amiază mă voi ruga şi voi striga şi El va auzi glasul meu.” (Ps. 54,9). Ceasul al nouălea este rânduit după (FA. 3,1) pentru că „Petru şi Ioan s-au suit la Templu la ora rugăciunii a noua”. Sfântul Vasile Instituie Pavecerniţa și Miezonoptica pentru că, „la miezul nopţii, Pavel şi Sila premăreau pe Dumnezeu” (FA.16,25 ; Ps.118,62). Ultima slujbă, Ceasul I - rugăciunea dimineții, este fundamentată pe (Ps. 118, 148): „Ochii mei s-au deschis înainte de a se lumina de ziuă, ca să meditez la cuvintele Tale”.

Nu este ignorată nici importanţa celorlalte două slujbe: Utrenia, deoarece „primele mişcări ale sufletului şi ale cugetului trebuie consacrate lui Dumnezeu” şi Vecernia, când „mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat în această zi sau pentru cele pe care le-am săvârşit bine.”

Sfântul Vasile îndemna astfel, pe monahi și pe păstoriții săi, să persiste în rugăciune, iar poporul binecredincios îi urma sfatul şi exemplul. (Pr. Moșescu Victor)