În zilele noastre, familia creștină se confruntă cu multe încercări și provocări. Dar să nu uităm că nu este lipsită de binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu.

După căsătorie, cei mai mulți își doresc ca Dumnezeu să-i binecuvinteze cu naștere de prunci și întâlnim adesea această cerere în pomelnicele pe care credincioșii noștri le aduc la Sfântul Altar. Însă, în ultima vreme, e tot mai mare numărul celor care nu consideră dobândirea de prunci o prioritate a căsniciei lor. Familia modernă a zilelor noastre, într-o proporție destul de mare, nu mai pune accent pe acest aspect al familiei, considerând că venirea pe lume a unui copil ar limita în mod considerabil libertățile din cuplu. De cele mai multe ori, prioritățile familiei nou întemeiate vizează aspecte cu caracter material, profesional și mai târziu, sau prea târziu, nașterea urmașilor.

Biserica ne învață că roadele dragostei dintre bărbat și femeie sunt pruncii – bineînțeles, dacă Dumnezeu îngăduie sau consideră acest factor ca pe unul benefic mântuirii celor doi. În mod firesc, cei care vin în Sfânta Biserică pentru Taina Cununiei, vin din dragoste unul față de celălalt, dar nu toți înțeleg, conștientizează și prețuiesc acest moment deosebit de important în viața creștinului, considerându-l un simplu act formal sau un pas pe care îl fac uneori de dragul familiei.

A avea copii este o binecuvântare, un mare dar de la Dumnezeu, dar și o mare responsabilitate. Putem compara asumarea copiilor cu asumarea Crucii acestei vieți, prin care nădăjduim să ne mântuim. O cruce asumată, pe care descoperi treptat cum trebuie să o duci, fiind în armonie cu Dumnezeu, dar și cu „cerințele” vremurilor în care trăim.

Atunci când ne hotărâm să devenim părinți, e nevoie de o pregătire adecvată. E nevoie de o cercetare aparte a sufletului, de spovedanie, dar și de unire cu Hristos în chip tainic prin Euharistie, pentru ca în felul acesta să dobândim înțelepciune, pace, liniște și binecuvântare cerească. Multele neajunsuri cu care ne confruntăm în aceste vremuri nu trebuie să ne îngrijoreze atât de mult încât să uităm că Domnul este alături de noi.

Uneori, deși ne dorim foarte mult copii, venirea lor pe lume se lasă așteptată ani la rând sau nu se întâmplă niciodată. Deși e greu de dus și această cruce, nu trebuie să ne întristăm. Să ne punem nădejdea în Dumnezeu, înarmați cu „răbdare, răbdare și iar răbdare”, cum spunea Sfântul Cleopa de la Neamț, și, prin rugăciune și nevoință, să descoperim rostul viețuirii noastre pe acest pământ.

Răbdarea este o virtute pe care o pierdem din ce în ce mai mulți. Nu avem răbdare cu semenii noștri, cu copiii noștri, dar nici cu noi înșine. Cu noi, deoarece vrem ca totul să se întâmple foarte repede și cererile noastre înălțate spre cer să primească imediat răspunsul dorit. Cerem, dar de multe ori nu știm ce să cerem. Dar ce știm sigur este că Dumnezeu dăruiește omului ceea ce îi este de folos. Și suferința, și lipsa darului de prunci, pot fi mântuitoare.

Împreună-viețuirea bărbatului cu femeia, în duhul și dragostea lui Dumnezeu este mântuitoare. Nu suntem vrednici a cere lui Dumnezeu socoteală pentru ceea ce ne rânduiește. Putem trăi o viață sfântă într-o familie cu mulți copii, dar putem să ne sfințim și unul lângă celălalt, fără bucuria nașterii de fii. Termenul de „părinte”, în profunzimea lui, nu se atribuie doar celui care naște biologic. De aici și zicala născută din înțelepciunea poporului: „nu este părinte cel care naște un copil, ci acela care îl crește”. Cu atât mai mult, o familie care înfiază copii și își asumă rolul de părinte merită acest nume. Ce mare bucurie trăiesc acei părinți care, salvând un copil de la sărăcie și suferință, aud spunându-li-se din suflet „mama și tata”, chiar dacă nu i-au dat viața biologică. Această lucrare va revărsa binecuvântarea lui Dumnezeu din belșug asupra acelei familii jertfelnice, care și-a asumat greul creșterii copiilor, chiar dacă nu sunt „ai lor” din punct de vedere biologic. Și, de multe ori, sunt mai fericiți decât cei care au primit darul nașterii de prunci fără prea multe eforturi și care nu-l percep ca pe o binecuvântare. 

Uneori, e greu să înțelegem și să acceptăm voia lui Dumnezeu în viața noastră. Dar, prin rugăciune sinceră și cu zdrobire de inimă, putem înțelege mai bine. Avem nenumărate mărturii în Sfânta Scriptură de familii care, prin rugăciune fierbinte, au dobândit darul nașterii de prunci: Avram și Sara, Sfinții Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului etc., care, cu multă stăruință și răbdare au primit de la Dumnezeu acest mare dar de a fi părinți. 

Copiii sunt o mare bucurie și binecuvântare, dar și o provocare de a ne schimba și de a ne dezvolta. Iar felul în care ei cresc, cine vor fi la maturitate, stă în mâinile noastre a plămădi. Iar pentru a reuși cât mai bine, să nu uităm de Aliatul fără de care nu vom putea izbândi: Hristos.

Preot Țarcă Vasile

Misionar de caritate în cadrul S.P.M.S. Pădureni – Grajduri