„Copilul meu vrea doar să-mi atragă atenţia!” Este o temă pe care o aud foarte des. Şi, desigur, părinţii o invocă drept ceva negativ. Dacă unii copii îşi fac de cap fiindcă vor să se uite toată lumea la ei, aş sugera că, de cele mai multe ori, vor să ne câştige afecţiunea, nu doar să ne atragă atenţia.

Copiii doresc să simtă legătura afectivă cu noi tot timpul prin apropierea fizică, prin timpul petrecut cu noi, prin strădania de a ne cunoaşte şi lăsându-ne să îi cunoaştem şi noi pe ei. Stabilirea unei legături afective este fundamentală pentru fiinţa umană, iar copiii sunt predispuşi să o caute.

Legătura afectivă este hrană pentru sufletele copiilor noştri. Suntem creaţi ca făpturi deschise spre celălalt, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Cel ce este Unul în Trei Persoane aflate în comuniune de iubire. Prin înseşi aceste relaţii cu celălalt şi cu Dumnezeu, noi trăim apropierea dintre noi şi ne dezvoltăm ca fiinţe umane. Copiii se dezvoltă ca persoane în cadrul legăturilor afective pe care le au cu ceilalţi membri ai familiei şi prin mijlocirea acestor legături. A fi părinte înseamnă tocmai a avea o legătură afectivă cu ei în trecerea noastră prin această viaţă şi să le arătăm căi constructive de a stabili legături afective.

Copiii vor căuta legătura afectivă în orice mod pot ei. „Mamă, uite ce am desenat!” sau „Tată, pot să scriu a-e-ro-plan” sunt exemple de încercări bune şi constructive de a stabili legături afective. Când copiii sunt încântaţi, ei vor să împărtăşească această trăire cu noi. Când sunt trişti sau se simt răniţi, vor alinare. Să săruţi genunchiul sau cotul julit al unui copil chiar îl face să se simtă mai bine. lată ce mare este puterea unei legături afective! Dacă se simt singuri sau dacă am fost departe de ei pentru o vreme, vor să simtă legătura afectivă. Nu atenţie caută, ci este o nevoie umană firească şi o dorinţă de apropiere şi afinitate.

Există tot felul de moduri pozitive de a ne manifesta legătura afectivă, de la gesturi mărunte şi simple, cum ar fi un zâmbet sau să-l priveşti în ochi, o atingere uşoară sau o îmbrăţişare, ori clipe de profundă comuniune, când îi ascultăm, ne petrecem timpul cu ei, îi întrebăm ce cred sau ce simt, când le citim, ne jucam cu ei sau le acordăm timp doar pentru noi, părintele şi copilul.

Copiii vor descoperi care sunt cele mai reuşite strategii de a exprima această legătură afectivă. Ei învaţă repede care este cel mai rapid mod de a-i atrage atenţia unui frate sau a unei surori mai mare, iar legătura afectivă o exprimă dându-le un ghiont sau tachinându-i. Şi cel mai eficient mod de a-i aduce pe părinţi foarte aproape este să facă vreo prostie.

Când reacţionăm la un comportament nedorit, le oferim copiilor o manifestare intensă, fie şi negativă, a legăturii afective. Noi, părinţii, încurajăm acest mod negativ de a căuta raportul emoţional-afectiv dacă nu le arătăm afecţiunea când se poartă frumos, în schimb apărem ca din senin când ei îşi fac de cap. Din păcate, aceste momente de raport emoţional-afectiv intens sunt pline de furie şi ostilitate. Cu toate acestea, pentru copii, un raport emoţional ostil este mai bun decât lipsa oricărui raport emoţional.

Pentru că legătura afectivă stă în centrul existenţei noastre ca persoane, a stabili legături afective cu cei mici și a-i învăţa modalităţi adecvate de a stabili legături afective este esenţial pentru rolul de părinte.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 75-77)

Îți mai recomandăm și: Reacțiile impulsive la comportamentul necuvenit al copiilor și efectele lor pe termen lung