Copiii – temelia unei familii împlinite

Căsătorie

Copiii – temelia unei familii împlinite

Marea problemă este temelia. În momentul în care începi căsnicia ta cu „nu”, căsnicia ta nu este rezistentă. În momentul în care-ţi faci planul, cum să nu faci copii timp de doi ani, pentru că nu ai terminat facultatea, cum să nu faci copii timp de cinci ani, pentru că nu ai încă un apartament sau o casă şi serviciu, în momentul acela nu mai putem discuta despre reuşită în căsnicie. 

Să zicem că doi tineri văd în jurul lor multă necredinţă (văd tineri care nu mai merg la biserică şi care trăiesc în patimi), iar ei, căsătorindu-se, doresc să întemeieze o familie pe principii creştine, să trăiască ca nişte oameni ai Bisericii, să dea naştere la copii credincioşi, să-i crească în credinţă. Ce trebuie ei să facă, pentru a reuşi în acest sens?

În primul rând, să înceapă bine. Căsătoria lor trebuie să înceapă bine, pe o bază solidă. Fundamentul trebuie să fie bine pus la punct, pentru ca apoi să construiască clădirea vieţii lor, cu mai multe etaje dacă vor, fără pericolul ca la cutremur, la necazuri, la probleme, să se dărâme din cauza temeliei.

Marea problemă este temelia. În momentul în care începi căsnicia ta cu „nu”, căsnicia ta nu este rezistentă. În momentul în care-ţi faci planul, cum să nu faci copii timp de doi ani, pentru că nu ai terminat facultatea, cum să nu faci copii timp de cinci ani, pentru că nu ai încă un apartament sau o casă şi serviciu, în momentul acela nu mai putem discuta despre reuşită în căsnicie. Nu trebuie să-ţi începi viaţa cu „nu”.

(Părintele Nicolae Tănase, Soţ ideal, soţie ideală, editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 96)