Copil fiind, era foarte atent şi cuminte, evitând relele tovărăşii şi tot ceea ce putea vătăma omul cel lăuntric. Atent cu purtările sale, având o excepţională trezvie, decenţă, râvnă faţă de tot ceea ce este bun şi ziditor, dragoste faţă de sfintele, dar şi faţă de laicele învăţături ‒  acestea erau trăsăturile specifice ale tânărului Nicolae.

Dar mai presus de orice, el se deosebea printr-o mare agerime a minţii, o înţelegere adâncă a lucrurilor, un strălucitor intelect şi o memorie ieşită din comun. Aceste calităţi ale sale i-au uimit nu numai pe cei de o vârstă cu el, dar şi pe cei ce au observat atâtea calităţi ieşite din comun şi daruri minunate la o vârstă atât de fragedă.

El a fost educat în cei dintâi ani de şcoală în Naxos, de către preotul parohiei sale, care i-a insuflat şi dragostea faţă de Hristos şi faţă de sfânta Sa Biserică, precum şi faţă de tot ceea ce este bun şi ziditor. El a slujit pe lângă acest preot cu mare râvnă şi devotament, ajutându-l în timpul săvârşirii Dumnezeieştii Liturghii şi al celorlalte sfinte slujbe.

Fiind astfel bine pregătit de cucernicul preot din parohia sa, fericitul tânăr a urmat mai apoi cursurile şcolii din Naxos. Aici a primit o educaţie aleasă, atât religioasă, cât şi laică, de la învăţatul dascăl al naţiunii elene, arhimandritul Hrisantos, fratele minunatului şi celui asemenea cu Apostolii şi Sfânt Mucenic Cosma Etolianul.

La vârsta de 15 ani a fost dus de tatăl său la Smirna, la minunata şcoală elenă din acel oraş, care mai târziu a fost numită „Şcoala Evanghelică” şi a devenit binecunoscută pretutindeni. El a intrat în acestă şcoală ca elev intern. Aici a avut un dascăl şi mai de seamă, pe Ierotei Voulismos din Ithaca, binecunoscut pe atunci pentru cultura sa vastă, ca şi pentru statutul său moral ireproşabil. Nicolae a stat aici vreme de cinci ani.

Progresând mereu în cunoaştere, el i-a uimit pe toţi prin remarcabila capacitate de acumulare şi asimilare a cunoştinţelor, prin extraordinara memorie şi prin puterea de judecată plină de lumină, precum şi prin grija deosebită faţă de felul său de a se purta şi prin ţinuta remarcabilă.

În timp ce îşi făcea studiile la această şcoală, tânărul Nicolae a devenit dascăl al colegilor săi, analizând şi rezolvând diverse teme pentru ei şi învăţându-i cu răbdare ceea ce ei nu reuşiseră să priceapă şi să înţeleagă în timpul orelor de studiu.

Pentru acestă bunăvoinţă a sa, ca şi pentru bunătatea şi alte daruri duhovniceşti cu care era împodobit, era foarte îndrăgit de colegii săi, aşa încât aceştia s-au oferit să-l ajute şi chiar să-l înlocuiască la treburile casei, în ciuda protestelor şi a obiecţiilor aduse de el.

Însuşi Ierotei, dascălul, apreciind strălucitoarea sa pregătire teologică, precum şi alte cunoştinţe dobândite de Nicolae, ca şi virtuţile sale morale, a scris mai târziu despre el, după ce părăsise şcoala: „Vino, fiule, chiar acum la bătrâneţile mele, ca să te pot lăsa în locul meu la şcoală, deoarece nu am pe nimeni altcineva care să aibă pregătirea ta”.

La Şcoala Evanghelică, pe lângă obiectele de educaţie generală, Sfântul a învăţat teologia, limba şi literatura greacă veche, precum şi latina, italiana şi franceza. Cunoştinţele sale de greacă veche erau cu adevărat rare şi sunt exprimate cu strălucire în toate lucrările sale. Stăpânea această limbă la perfecţie şi putea să scrie şi să se exprime sub toate formele limbii în fazele şi variantele sale istorice. A compus epigrame în dialectul homeric, cu aceeaşi uşurinţă cu care interpreta textele sfinte în greaca modernă populară pentru a le face pe acestea accesibile oamenilor de rând.

(Constantin Cavarnos, Sfântul Nicodim Aghioritul, Editura Doxologia, 2011, pp. 52-54)