Copilul tău se teme de întuneric?

Creşterea copiilor

Copilul tău se teme de întuneric?

Copilul preșcolar care se teme de întuneric nu trebuie să fie obligat să doarmă într-o cameră separată. Oricum, în majoritatea cazurilor, asemenea copii vin în toiul nopții la părinți. Iar dacă aceștia îl trimit în mod insistent pe micuț înapoi, aceasta nu face decât să-i sporească teama și sentimentul de singurătate.

Câteva sfaturi concrete pentru părinții ai căror copii se tem de întuneric:

- Nu așteptați până când copilul va da dovadă de o anumită teamă, lăsați-i lumina aprinsă în camera lui (veioza sau lustra). 

- Nu stingeți lumina din hol. Se întâmplă ca cei mici să vrea noaptea la baie, dar să se teamă să iasă, din cauza întunericului de pe hol. 

- Camera copiilor nu trebuie să fie departe de cea a părinților. Copilul preșcolar care se teme de întuneric nu trebuie să fie obligat să doarmă într-o cameră separată. Oricum, în majoritatea cazurilor, asemenea copii vin în toiul nopții la părinți. Iar dacă aceștia îl trimit în mod insistent pe micuț înapoi, aceasta nu face decât să-i sporească teama și sentimentul de singurătate. Drept rezultat, copilul ar putea deveni pisălog, capricios, agresiv. 

- Dacă anumite obiecte îi inspiră copilului teama de întuneric, schimbați-le locul. Încercările de a-l convinge să nu se mai teamă n-au, de regulă, nici un efect. 

- În timpul zilei încercați să vă jucați cu obiectele care îi inspiră copilului teamă noaptea. Spre exemplu, lăsați-l să îmbrace capotul ce i s-a părut a fi o stafie și să se joace intrând în rolul doctorului. Sau lăsați-l să vă însceneze cu ajutorul păpușilor un om ce doarme, dar care are impresia că în întuneric e ceva „înspăimântător”. Lăsați-l să dea curs liber imaginației pe subiectul temerilor sale, să povestească și să deseneze ce anume i s-a arătat. Iar apoi să demonstreze cum a aprins lumina și a aflat că, de fapt, acel monstru care îi inspira teama din întuneric nu era decât ghiveciul cu cactuși, peria de podea sau capotul mamei, ce atârna pe scaun.

- Inițiați jocuri în locurile întunecoase din apartament: sub masă, în căsuța clădită din câteva fotolii acoperite cu o pătură, într-o cameră cu draperii etc.

- În zilele de odihnă sau de sărbătoare, atunci când toată familia se adună la masă, stingeți becul și cinați la lumina lumânărilor. Acest lucru va fi pe placul copilului, deoarece pare ceva neobișnuit, fastuos și, fiind copleșit de impresiile plăcute, el se va obișnui treptat cu semiîntunericul. 

(Tatiana L. Șișova, Probleme și dificultăți în educarea copiilor: îndrumar pentru părinți, traducere de Pr. Nicolae Crețu, Editura Sophia, București, 2012, pp. 23-24)