În orice biserică tinerilor trebuie să li se dea de lucru după puterea lor. Ei pot fi învăţaţi să tragă clopotul, să curăţe zăpada, ori poate tânărul poate să facă ceva mai sofisticat cu mâinile sale. Este foarte important să se facă ceva pentru parohia unde sunt tineri. Duhovnicul, de asemenea, joacă un mare rol în viaţa Bisericii. Lui câteodată îi revine rolul de a-i ajuta pe părinţi în creşterea duhovnicească a adolescentului. Din nefericire, adolescenţii (chiar şi din familiile îmbisericite) au adesea o idee greşită asupra sensului slujbelor bisericeşti. În biserică ei se plictisesc, se mişcă mereu de pe un picior pe celălalt.

Părinţii trebuie să le explice acasă rânduiala şi însemnătatea simbolică a slujbelor. În timpul adolescenţei mele, oamenii uneori veneau la biserică cu broşura „Privegherea de toată noaptea şi Liturghia”, urmărind pe broșură mersul slujbei. Desigur, de aceasta e nevoie doar la început. Apoi, adolescentul începe să înţeleagă mai bine slujba. Rugăciunea lui nu trebuie să fie doar o formalitate. Ceea ce este foarte important e ca părinţii să arate adolescentului că există o relaţie vie cu Dumnezeu şi că Domnul Însuşi aşteaptă de la noi această părtăşie. În familie, copiii ştiu deja că orice lucru trebuie să înceapă cu rugăciune. Înaintea unei călătorii se face rugăciune. Dacă se începe ceva important, de asemenea, ne rugăm. Şi Domnul ne vine în ajutor. „Cereţi şi vi se va da”, se spune în Sfânta Evanghelie, căci Dumnezeu este mai aproape decât credem.

(Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 105-107)