Alexandru Rusu: Vreau să vorbim câteva cuvinte și despre familie, Părinte, pentru că e sărbătoarea familiei, astăzi.

Pr. Constantin Necula: Eu cred că despre familie doar ne rugăm. Ar trebui să ne rugăm un pic mai mult. Am rămas un pic singuri și nu mai suntem entuziaști să fim o familie. Remarc – nu în familia mea, nu în familia mică a românilor – că ne e greu să ne punem familiile laoalaltă. Ne e greu să stăm în biserică, ne e greu să ne strângem. Cred că un exercițiu pe care am putea să-l propunem pentru anul viitor ar fi acesta al dorinței de a fi împreună cu ceilalți.

Zilele acestea am văzut familia venind la biserică. M-a impresionat să vad tată și mamă, venind cu copiii la spovedit. Tată și mamă însoțindu-i pe copii la colindat, pentru ca pruncii să învețe traseele copilăriei propriilor părinți. Și am constatat, o dată în plus, că dinspre Biserică familia e încă vie. În Biserică, privită dinspre Altar, familia este plină de sens. Drama este că sunt din ce în ce mai multe familii care nu privesc spre Biserică. Sunt tot mai multe familii care privesc spre hypermarket-uri, dar și mai multe privesc spre angoasa aceasta a șomajului, a lipsei de hrană, a lipsei de bucurie. 

Cred că trebuie să-i redăm familiei românești bucuria de a fi familie. Tot spunea un maestru al politicii moderne că trăim într-o Românie de mame și bebeluși. E bine asta, pentru că așa încă mai avem șanse. Un popor care mai are mame și încă mai are bebeluși, e un popor care încă mai are Crăciun.

(Preot Constantin Necula, Alexandru Rusu, Farmacia de cuvinte, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 74-75)