Cu o săptămână înainte de începutul perioadei Triodului, Biserica ne pune înainte pericopa evanghelică consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, capitolul 15, versetele 21-28, care surprinde episodul întâlnirii și a dialogului dintre Mântuitorul și femeia canaaneancă, a cărei fiică era stăpânită de un demon.

Desigur, nu întâmplător în rânduiala Bisericii, înainte de a păși în Sfântul și Marele Post, în cadrul Sfintei Liturghii, se citesc pericope evanghelice care vorbesc despre credință, pocăință, smerenie și îndreptare.

Credința adevărată implică întotdeauna atitudine, implică acțiune și implică fapte. Sfântul Apostol Pavel ne mărturisește acest lucru: „credința fără fapte este moartă” (cf. Iacov 2, 17). Însuși Mântuitorul exclamă la final: „O, femeie, mare este credința ta!”. Dar de ce? Pentru faptul că femeia, atunci când a văzut pe Mântuitorul, a dorit încă de la început, într-un mod stăruitor, aparte, ca Hristos să o vindece pe fiica ei chinuită de demon. A crezut cu adevărat că El este Fiul lui David! Astfel, fiica femeii cananeence a fost tămăduită, iar mama, mângâiată! Suferința mamei s-a prefăcut în bucurie!

Sfântul Nicolae Velimirovici menționează faptul că Domnul Hristos nu a lăudat niciodată pe nimeni așa de mult cum a lăudat credința cea mare a femeii; nici a lui Petru, nici a lui Toma. Ci, din contră, i-a mustrat adeseori pentru necredința lor. Însă apostolii vor înțelege mai târziu această credință, atunci când vor răspândi cuvântul Evangheliei în tot pământul și își vor da viața pentru ea, pentru Evanghelie, pentru Hristos.

Dar, pentru a ajunge să întâlnim pe Hristos, ca El să ne vorbească pe măsură posibilității noastre de înțelegere, trebuie să Îl căutăm acolo unde va rămâne până la sfârșitul veacurilor: în Sfânta Biserică, acolo unde, pe Sfânta Masă a Sfântului Altar, ni Se dăruiește pentru noi și pentru a noastră mântuire. 

Cei ce participă la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, duc în casele și familiile lor binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar, pentru aceasta, este nevoie să ne ridicăm din confortul nostru, în special în duminici și sărbători, și să ne îndreptăm pașii către Corabia cea mântuitoare a lui Hristos, având o credință stăruitoare și mult lucrătoare.