Text și context

Peregrinarea Mântuitorului prin ținuturile Tirului și ale Sidonului e marcară de un miracol. Unul cu un mesaj aparte. O tămăduire, al cărei beneficiar nu e un evreu, ci un păgân. Ba mai mult, ea se petrece de la distanță. Aidoma tămăduirii slugii sutașului. De parcă Domnul însuși și-ar dori să creeze un astfel de șablon al tămăduirii păgânilor. Evenimentul e precedat de câteva chestiuni asupra cărora merită să adăstăm nițel.

Rugăciunea mamei

O mamă îndurerată vine la dânsul spre a-I cere să îi tămăduiască fiica. Naratorul ține să arate că e păgână. Subliniază de asemenea faptul că Acesta nu îi acordă atenție. Ea nu se descurajează însă. „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon”, sună cuvintele pe care le rostește. Gânduri de durere și nădejde deopotrivă. În fața ignoranței Sale, ucenicii încearcă o mediere. Să nu vă gândiți că mila creștină îi marcase atât de tare încât să facă acest lucru. Nici gând! Este vorba mai degrabă de un sentiment de rușine. De dorința de a nu face prea mult zgomot. De a nu fi observați și probabil, admonestați de localnici. Solicitarea lor este, însă, respinsă. „Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel”, le spune Învățătorul. O face, cel mai probabil, spre a-i pune la încercare.

Doamne, ajută-mă!

Întrucât femeia îi ajunge din urmă, interacțiunea nu mai poate fi evitată. Cade înaintea lui Iisus. I se închină și zice: „Doamne, ajută-mă”. Vorbe de mamă al cărei copil e în suferință. Căci atunci când odrasla ta e chinuită, n-ai vreme de introduceri și politețuri. Intri direct în subiect. La fel de direct e și El. „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor”, îi spune, dând senzația că ar vrea să o descurajeze. În realitate, face acest lucru spre a-i revela credința. Răspunsul ei vine să aducă o prețioasă mărturie. Cu privire la importanța smereniei și la modul în care e ea privită de Dumnezeu. Se recunoaște în ipostaza câinelui. Primește acest lucru cu umilință. Arată, însă, că nu cere din pâinea fiilor decât fărâmiturile. Surplusul care, oricum ar fi aruncat, dacă nu s-ar găsi nimeni căruia să i se ofere. Răspunsul nu poate să fie decât imediat. Și pozitiv. „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti”, Îi răspunde Fiul Întrupat. Cuvintele sunt urmate de tămăduirea imediată a fiicei bolnave. Un fapt care o umple de bucurie pe cea în cauză și reușește, totodată, să-i mulțumească și pe apostoli și să-i facă să-L privească admirativ. 

În loc de concluzii

Pericopa pe care o avem în vedere are o mulțime de semnificații. Sfinții Părinți le-au dezbătut pe fiecare în parte. Între multe altele, cred că ne invită să privim la sinceritatea acestei mame. La inima curată din care izvorăște solicitarea ei. Ne arată că rugăciunea care-i place lui Dumnezeu e pentru alții, nu pentru sine. În plus, ne îndeamnă, pe fiecare la măsura noastră, să căutăm să-L abordăm cu fervoarea și sinceritatea cu care a făcut-o ea. Să fim perseverenți și să nu ne mâhnească, ori întristeze cuvintele Lui, atunci când în aparență, sunt cam dure. De vom reuși s-o facem, și nouă ne va lăuda credința. Îndrăzniți!