Minunea aflată în centru lecturii celei de-a patra duminici de după Paști se petrece în capitală. În Ierusalim. Hristos urcă înspre acest loc, lucru care are și o simbolistică aparte. Precum era de așteptat, Cetatea avea mai multe porți. Una dintre ele, numită a oilor, din motive lesne de înțeles (aici se opreau ciobanii când veneau la târg spre a-și adăpa animalele și probabil, a le curăța). Cele cinci pridvoare ale locului cu pricina erau folosite însă, în vremea Mântuitorului, în alt scop. Întrucât un înger tulbura din când în când apa din respectiva băltoacă, iar primul intrat beneficia de tămăduire, indiferent care era suferința de care suferea, feluriți ologi, șchiopi, orbi, ori altfel de bolnavi, se înghesuiau aici spre a se învrednici de acest lucru minunat.

Slăbănogul

Din mulțimea pestriță făcea parte și slăbănogul. Un om pe care naratorul ni-l descrie ca fiind mai degrabă prizonier al unei existențe terne și resemnate. Se găsea acolo de treizeci și opt de ani. Vreme suficientă spre a-și fi tocit speranțele și a se fi obișnuit cu gândul că nu i se mai poate întâmpla ceva bun. E posibil, totuși, ca undeva, în străfundul sufletului său, să nu-și fi pierdut de tot nădejdea. În acest context, el era, cel mai probabil, adus acolo de niște rude care-și doreau să nu-l mai vadă pe lângă casă, măcar pe durata zilei. Ori, cine știe, poate primea și milostenie și le aducea astfel profit. 

Dialogul

Un lucru interesant și atipic în poveste îl reprezintă abordarea. Fiul lui Dumnezeu cel întrupat e cel care vine la el. Intră în dialog cu dânsul. Se folosește de o întrebare retorică. „Voieşti să te faci sănătos?” Se subînțelegea că da. Altminteri nu s-ar fi găsit acolo. Și totuși, peste sufletul său se așternuseră de bună seamă stări care-l făcuseră să înceteze să mai spere într-o manieră foarte entuziastă la aceasta. Ține să nu-L repezească pe cel care-și permisese luxul unei asemenea întrebări. Îi răspunde din străfundul durerii ce se sălășluia în inima lui: „Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea”. 

Minunea

Un răspuns atât de sincer și lipsit, totuși, de ura atât de des adusă de suferință, merita premiat. Ca atare, odată înfiripat dialogul, el va conține și o poruncă: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Una care îi face bine celui în cauză. Omul se conformează de îndată. Își ia patul și pleacă. Întrucât evenimentul are loc în ziua sâmbetei, e mustrat de către compatrioții săi. Ține să explice că nu face de la sine aceasta. Că nu și-ar fi îngăduit cu niciun chip să sfideze regulile. Cel care l-a tămăduit, l-a însărcinat, însă, cu porunca aceea. Nu știa, din păcate, cine o făcuse. Îl va reîntâlni, nițel mai târziu, când Acela îi va adresa următoarele cuvinte: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. Dincolo de faptul că întrevederea va constitui pentru el un prilej de mărturisire, ea va dezlega și unele dintre necunoscutele poveștii. Suferința venise, în cazul lui, ca urmare a păcatului. Acest lucru explică, cel puțin în parte, de ce omul purta cu atât de mult stoicism durerea și nu-și dorea în mod absolut vindecarea. Socotea că faptul de a fi bolnav i se cuvine și se smerea înaintea lui Dumnezeu, care-i va pecetlui iertarea prin acordarea vindecării.

În loc de concluzii

Aidoma slăbănogului, ne găsim și noi, câteodată, în vecinătatea lui Hristos. Uneori suntem conștienți de acest lucru, alteori nu. E important, însă, ca de fiecare dată când El intră în dialog cu noi, să știm ce să-I răspundem. Asemenea lui, trebuie să fim mereu cu inima deschisă. Cu sufletul voios și cu inima deschisă. De vom reuși aceasta, orice întrevedere cu El va avea urmări frumoase pentru noi. Precum a avut și pentru cel din Evanghelie. Îndrăzniți!