Ca să fim pe calea sfinţilor trebuie să avem credinţă în Dumnezeu, iar credinţa nu vine aşteptând-o, ci vine lucrând pentru ea. Cine face fapte de credinţă îşi înmulţeşte credinţa, cine face fapte de necredinţă ajunge să-i scadă credinţa. Deci, de câte ori nu vine cineva la Liturghie când este duminică sau sărbătoare şi ar putea să fie de faţă la Sfânta Liturghie, de atâtea ori fce un lucru împotriva credinţei, îi scade credinţa.

De câte ori vii la sfintele slujbe şi preţuieşti sfintele slujbe şi preţuieşti spovedania şi preţuieşti Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, de atâtea ori faci fapte de credinţă şi ţi se înmulţeşte credinţa. Credinţa rezolvă toate, nu în înţelesul că cei care sunt credincioşi nu mai au de suferit în lumea aceasta, ci în înţelesul că prin credinţă toate se uşurează.

Un doctor care a lucrat odinioară în Oastea Domnului, dr. Ioan Suciu sibianul, zicea că mai ales două lucruri nu poţi face fără credinţa în Dumnezeu: să creşti copii buni şi să suporţi o suferinţă grea. Cine are credinţă îşi uşurează şi suferinţa şi îşi face şi datoria şi creşte copii buni şi aduce în lumea aceasta mai multă linişte şi mai multă bucurie.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 295-296)