În duminica a patra după Rusalii, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se va citi pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, care face referire la vindecarea slugii unui centurion roman din Capernaum.

Hristos coboară din munte și își îndreaptă pașii spre cetatea Capernaum, oraș situat pe malul lacului Galileei, fiind locul unde a săvârșit multe minuni: a vindecat-o pe soacra lui Petru, pe un paralitic, pe fiul unui funcționar regesc, pe sluga sutașului, precum și un număr însemnat de bolnavi și îndrăciți.

Vindecarea slugii sutașului, care era pe moarte, este un eveniment relatat de Evangheliile după Matei (cf. 8, 5-13) și Luca (cf. 7, 1-10). În acord cu acestea, slujitorul (sluga) s-a însănătoșit chiar în momentul respectiv, datorită credinței stăpânului său. De altfel, chiar Hristos S-a minunat de cuvintele sutașului, zicându-le și celor ce veneau după El că „nici în Israel n-am găsit atâta credință” (Matei 8, 10). Sutașul este personajul central al pericopei evanghelice, iar întregul episod se dezvoltă în jurul lui.

Conform informațiilor istorice consemnate la acea vreme, un centurion era un ofițer profesionist din armata romană care trebuia să aibă cel puțin 30 de ani, să cunoască alfabetul pentru a putea citi ordinele scrise și să aibă ca experiență de cel puțin câțiva ani de stagiu militar. Era necesar ca el să poată menține moralul trupelor încredințate și să fie un lider pentru oamenii săi în luptă.

Stăpânul din Evanghelia de astăzi era foarte diferit de ceilalți stăpâni: era un om deosebit și își iubea sluga, își privea sclavul ca pe o făptură a lui Dumnezeu, chiar dacă era idolatru. „Conștiința – ne spune Mitropolitul Augustin de Florina – nu îi îngăduia să fie indiferent față de omul bolnav, pentru că își expune cu multă credință rugămintea ca Hristos să îl facă bine pe sclavul său”. Centurionul își mărturisește credința în autoritatea și puterea divină a cuvântului Mântuitorului. El însuși fiind militar, știe cât de puternic poate fi cuvântul. A fost suficient un singur cuvânt al Mântuitorului pentru a-l vindeca; cu atât mai mult pentru că un cuvânt al lui Hristos nu este precum un cuvânt al omului. Obervăm că centurionul nu a venit pentru sine, ci pentru un alt om aflat în suferință, fiind un exemplu de rugăciune și implicare pentru nevoile aproapelui.

Din Sfânta Scriptură știm că sutașul din Evanghelie a construit o sinagogă pe cheltuiala lui. Cu toate acestea, nefăcând parte din poporul ales, era socotit de către evrei ca fiind păgân, necurat, iar prin natura funcției sale, un asupritor al lui Israel. Din aceste motive, el i-a spus Mântuitorului că nu se simte vrednic să intre în casa lui, știind că Hristos ar putea fi judecat de popor pentru aceasta. Deci era conștient de consecințele dramatice pe care le-ar fi avut de suferit Iisus dacă ar fi trecut pragul casei unui păgân.

Hristos vede atât credința, cât și dragostea centurionului care încerca să evite neplăcerile care ar fi fost asupra Lui, neplăceri izvorâte din legalism, xenofobie și frustrări.

Sutașul din Evanghelie a demonstrat o credință care l-a făcut fiu al lui Avraam, deși era un soldat păgân, un dușman al lui Israel care ocupa țara făgăduită lui Avraam. La masa Împărăției lui Dumnezeu, la care stau Avraam, Isaac și cu Iacov (cf. Matei 8, 11), nu există dușmani și străini, ci suntem împreună-cetățeni cu sfinții și casnicii lui Dumnezeu.

Ca o concluzie, putem învăța de la sutaș că Dumnezeu primește pe oricine vine la El cu credință, cu încredere, indiferent de originea sau statutul social. Întâlnirea cu Hristos poate schimba perspectiva unui om și îl poate conduce la cunoașterea mai bună a Adevărului și a adevăratei credințe.