„Am făcut un sacrificiu de dragul copiilor”

N-ai făcut bine că i-ai certat pe copii. A fost o faptă rea că au lăsat în picioare un ieromonah bătrân şi nu i-au cedat de bunăvoie locul, aşa cum ar fi trebuit. Dar dacă s-ar fi ridicat când i-ai mustrat tu sau dacă aş fi acceptat locul pe care mi l-ai oferit, ei n-ar fi înţeles că au făcut ceva rău, ci, dimpotrivă, s-ar fi simţit justificaţi şi îndreptăţiţi în fapta lor. Văzându-mă, în schimb, stând în picioare atâtea ore în faţa lor, li s-a trezit  conştiinţa şi i-a mustrat în tăcere pentru fapta lor. Doar aşa se poate mântui omul: când se pocăieşte nu pentru că-l ceartă cineva din afară, ci pentru că-l mustră propria sa conştiinţă.

Odată, Părintele Porfirie călătorea de la Salonic la Ierison, urmând a ajunge în Sfântul Munte. Cum la casa de bilete se terminaseră biletele cu locuri, Părintele a fost nevoit să călătorească în picioare, în timp ce lângă el şedeau pe locuri nişte tineri care tot comentau diverse. Un domn i-a certat că lăsau un ieromonah bătrân în picioare, dar ei au rămas indiferenţi şi nemişcaţi pe locurile lor. Atunci, domnul s-a înfuriat şi s-a ridicat de pe locul lui, oferindu-i-l Părintelui. Bătrânul i-a mulţumit, dar nu a primit să se aşeze. Aşa că a mers până la Ierison în picioare. Când călătoria a luat sfârşit, domnul l-a întrebat pe Bătrân de ce nu a vrut să stea pe locul lui. Părintele i-a răspuns:

– Am făcut un sacrificiu de dragul copiilor.

Domnul nu a înţeles, iar Părintele i-a explicat:

– N-ai făcut bine că i-ai certat pe copii. A fost o faptă rea că au lăsat în picioare un ieromonah bătrân şi nu i-au cedat de bunăvoie locul, aşa cum ar fi trebuit. Dar dacă s-ar fi ridicat când i-ai mustrat tu sau dacă aş fi acceptat locul pe care mi l-ai oferit, ei n-ar fi înţeles că au făcut ceva rău, ci, dimpotrivă, s-ar fi simţit justificaţi şi îndreptăţiţi în fapta lor. Văzându-mă, în schimb, stând în picioare atâtea ore în faţa lor, li s-a trezit  conştiinţa şi i-a mustrat în tăcere pentru fapta lor. Doar aşa se poate mântui omul: când se pocăieşte nu pentru că-l ceartă cineva din afară, ci pentru că-l mustră propria sa conştiinţă.

(Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 317-318)

De la același autor

Ultimele din categorie