Modul în care le vorbim copiilor noştri îi învaţă cum să înţeleagă lumea și pe ei înșiși

Ei vor învăţa cum este viaţa din felul în care noi cântărim în perspectivă luptele lor duhovniceşti. Îi învăţăm pe copiii noştri că Dumnezeu este prezent în căminele noastre şi Cuvântul Lui este real şi adevărat prin felul în care formulăm luptele lor duhovniceşti de acasă în concordanţă cu valorile şi virtuţile Împărăţiei cerurilor. Ne dorim ca fiii şi fiicele noastre să vadă lupta din spatele propriilor lor purtări urâte şi să înveţe că alegerea cea bună este aceea care le aduce bucurie. Ei o vor trăi personal şi îşi vor interpreta lupta folosindu-se chiar de formulările noastre, ale părinţilor. Ei vor ajunge să interpreteze şi comportamentul altora, şi lumea înconjurătoare în acest fel.

Discursurile despre calea duhovnicească nu sunt un mod eficient de a-i învăţa pe alţii. Însă un cuvânt sau câteva vorbe spuse limpede şi din inimă la momentul potrivit pot fi de ajuns pentru a arăta calea, respectând totodată lupta pe care o duce copilul.

- Răbdare. În loc de: Nu mai fi aşa obraznic!

- Împarte cu ceilalţi. În loc de: Eşti egoist.

- Vorbeşte frumos. În loc de: Să nu te aud vorbind aşa!

- Cum ar trebui să răspundă o soră bună? În loc de: Eşti răutăcioasă cu sora ta.

- Cum ar trebui să se poarte un frate mai mare? În loc de: Nu-i mai intimida pe fraţii tăi.

- Vreau să vă aud vorbind cuviincios. În loc de: Nu mai ţipa tot timpul. Sau: De ce trebuie să ţipi mereu?

- Este greu să îţi faci mai întâi temele şi apoi să ieşi la joacă. În loc de: Eşti un leneş.

- Ia gândeşte-te mai bine. În loc de: Ce, eşti prost?

Aceste enunţuri nu ţin de vreo încercare de „a fi pozitiv” sau de adoptarea vreunei formule magice de parenting. Nu ţin de folosirea vreunui truc sau de vreo manipulare a copiilor. E vorba de a fi atenţi la cuvintele pe care le folosim când vorbim cu ei, pentru că ei vor purta în suflet aceste cuvinte pe tot restul vieţii. Cuvintele nu-i fac pe copii mai răbdători sau mai blânzi, dar îi vor învăţa că răbdarea şi blândeţea sunt calea cea bună în viaţă.

Noi vrem ca acest limbaj din familie să fie plin de virtuţile la care ne cheamă Dumnezeu, chiar şi în toiul luptelor lăuntrice. Când copiii sunt agitaţi, nu sunt capabil să asculte cu adevărat, iar enunţurile scurte dau roade bune când le spunem un adevăr. Nu uitaţi că aceste lupte vor avea loc tot timpul şi noi avem mult timp în faţă să îi modelăm pe copii prin ceea ce spunem. Exact în toiul luptelor învăţăm cel mai mult şi ceea ce spunem în asemenea clipe este şi ceea ce ei îşi vor aminti cel mai bine.

Modul în care le vorbim copiilor noştri îi învaţă cum să înţeleagă lumea şi pe ei înşişi.

Imaginează-ţi că fiul tău a intrat, în sfârşit, la facultate. E joi seara şi are o temă pentru a doua zi, iar prietenii îl invită în oraş. Care am vrea să fie primul lui gând?

„Sunt un leneş.” „Mereu caut să-mi pierd vremea.”

Sau: „Înainte să ies la distracţie, ar trebui să îmi fac tema.” „Mi-e greu să fac ce am de făcut.”

Dar când va ajunge să aibă familia lui? Ce e mai bine să fie întipărit în inima copilului tău?

„De ce eşti mereu aşa de răutăcios?” „Eşti egoist.”

Sau: „Fii bun. Un om generos oare cum ar răspunde?”

Ei vor învăţa cum este viaţa din felul în care noi cântărim în perspectivă luptele lor duhovniceşti. Îi învăţăm pe copiii noştri că Dumnezeu este prezent în căminele noastre şi Cuvântul Lui este real şi adevărat prin felul în care formulăm luptele lor duhovniceşti de acasă în concordanţă cu valorile şi virtuţile Împărăţiei cerurilor. Ne dorim ca fiii şi fiicele noastre să vadă lupta din spatele propriilor lor purtări urâte şi să înveţe că alegerea cea bună este aceea care le aduce bucurie. Ei o vor trăi personal şi îşi vor interpreta lupta folosindu-se chiar de formulările noastre, ale părinţilor. Ei vor ajunge să interpreteze şi comportamentul altora, şi lumea înconjurătoare în acest fel.

Eram cu Nikolia la cumpărături – ea avea trei ani pe atunci – când am observat într-un căruţ pentru cumpărături un copil care urla şi dădea din picioare. Ne-a fost evident amândurora că el ar fi vrut ceva şi mama lui nu-i făcea pe plac.

- Îi e greu să o asculte pe mama lui, observă Nikolia.

- Da, am încuviinţat şi ne-am văzut de drum.

Ea nu l-a criticat şi nici nu l-a etichetat pe copil, pentru că învăţase să-l respecte pe copil ca persoană într-un mod simplu şi clar. El trebuia să înveţe să asculte. Ea ştia prea bine mugurii acelei lupte. Avem mii de prilejuri să-i învăţăm pe copiii noştri cum să înţeleagă lumea înconjurătoare şi cum să se înţeleagă pe ei înşişi. Noi ar trebui să urmărim o anumită intenţie în ceea ce spunem, pentru că o să repetăm aceleaşi formulări de multe ori. 

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 110-112)

Îți mai recomandăm și: Să ne folosim cu înțelepciune de cuvinte – ceea ce le spunem copiilor noştri în toiul luptelor rămâne întipărit în inima lor toată viaţa

De la același autor

Ultimele din categorie