Cum să ne rugăm pentru înțelepciunea și curăția copiilor noștri?
Cum să ne rugăm ca sfinţii să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru fiicele noastre? Cum să ne rugăm pentru înţelepciunea şi curăţia copiilor noștri? Tradiţia bisericească ne învaţă pe noi, credincioşii, ca în felurite situaţii de viaţă să ne adresăm anumitor sfinţi.
Trebuie să credem şi să ne rugăm, iar Domnul nu-i va lăsa pe copiii noştri să piară. Prin sfinţii plăcuţi Lui, care mijlocesc pentru noi la Cer, vom păzi sufletele fiilor noştri pentru viaţa veşnică.
Tradiţia bisericească ne învaţă pe noi, credincioşii, ca în felurite situaţii de viaţă să ne adresăm anumitor sfinţi.
Când pornim pe mare, de obicei, ne adresăm, în rugăciunile noastre, Sfântului Nicolae făcătorul de minuni; când suntem în boli, Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ori altor sfinţi în felurite împrejurări.
Cum să ne rugăm ca sfinţii să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru fiicele noastre? Cum să ne rugăm pentru înţelepciunea şi curăţia copiilor noștri? „Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor. Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie” (Tit 2, 11-12).
Întâia noastră rugătoare înaintea prestolului Domnului nostru Iisus Hristos este însăşi Preasfânta Stăpână, Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria care a spus: „Toţi dreptmăritorii creştini să-mi ceară mie în nevoile lor, şi eu nu voi lăsa pe nici unul dintre ei nemângâiat; tuturor celor care cu evlavie aleargă la mine le voi fi mijlocitoare, iar rugăciunile lor vor fi împlinite de Fiul meu şi Dumnezeu, pentru mijlocirea mea înaintea Lui; de acum, icoana aceasta a mea se va numi Grabnic Ascultătoare, căci prin ea voi arăta degrabă mila mea către toţi aceia care aleargă la ea; degrabă voi auzi rugăciunile lor!”.
(Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 67-68)
Crăciunul – sărbătoarea familiei
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro