Evanghelia ne învaţă că lucrul cel mai important în viaţa omului este o corectă aşezare a inimii. Prin „inimă” se înţelege acel centru lăuntric al fiinţei omeneşti, în care îşi au sălaşul dorinţele şi simţirile şi care este determinantă pentru viaţa întru virtute a acesteia. Dacă Însuşi Mântuitorul a spus că din inimă ies gândurile rele (Matei 15, 19), atunci este limpede că, fără educarea inimii, omul nu poate ajunge la teamă. Tocmai din această pricină, a da o nouă orientare inimii copilului devine principala sarcină a educaţiei.

Şi cum omul este nevoit să trăiască în mijlocul multor şi feluritelor ispite, atunci devine foarte important pentru el să poată înţelege singur ceea ce este corect şi ceea ce nu este corect. Pentru aceasta, părinţii trebuie să-i insufle copilului dragostea către bunătate şi un sentiment lăuntric care să-l ajute să recunoască ispita şi să treacă peste aceasta – şi este foarte important să-i insufle dragostea către Dumnezeu de la o vârstă fragedă, înainte ca tânărul să-şi piardă capacitatea de a recepta cele duhovniceşti.

(Când şi cum începem să-i vorbim copilului despre Dumnezeu, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocoi, Editura de suflet, Bucureşti, 2006, pp. 11-12)