Odată cu creşterea copilului, va creşte şi rânduiala rugăciunii. (...)

În primele veacuri creştine, în familie rugăciunea se făcea în comun, adică se adunau toţi membrii familiei, împreună cu slugile. De obicei, stăpânul casei citea rugăciunea, iar cei prezenţi repetau încet după el. Ar trebui să-i imităm şi noi pe aceşti creştini, mai ales seara, iar dacă se poate şi dimineaţa.

Când copiii noştri vor rosti „Sfinte Dumnezeule”, ei vor auzi cântarea cetelor îngereşti, pe care un băieţel din Constantinopol le-a şi văzut în timpul patriarhului Procle; când vor citi „Cuvine-se cu adevărat”, se vor trezi într-o chilie săracă de pe muntele Athos, unde a fost rostită pentru prima dată de Arhanghelul Gavriil; iar la citirea minunatelor cereri din pravila de seară, copiii îşi vor aminti de marele Ioan Gură de Aur.

(Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, p. 49)