Creştini sunt aceştia, care îşi recunosc închinarea la idoli, dar nu se leapădă de ea, care jertfesc totul – dacă se poate, chiar religia – propriului lor idol, adică vreunei patimi care domneşte în ei...?!

Creştini sunt aceştia, care arată o anumită râvnă pentru părţile din afară ale Creştinismului, dar duhului şi miezului său se împotrivesc, care merg deseori la biserică, îşi deschid auzul pentru cuvintele dumnezeieşti, aprind lumânări cu mâna lor şi, s-ar părea, cu râvnă, care cinstesc sărbătorile, dar fac toate acestea numai din obicei sau din „bună creştere”, pe când inima şi gândurile le sunt prinse cu socoteli lumeşti?

Râvnă creştinească este aceasta, care se plictiseşte uneori că rugăciunile sunt prea lungi? Dumnezeul meu! Dacă a sta de vorbă cu Tine este un lucru apăsător pentru aceşti oameni, ce va fi pentru ei Crucea Ta?

Nu, ascultătorilor, cel cu adevărat cucernic are o râvnă nebiruită pentru Creştinism!…

(Sfântul Inochentie al Penzei, Viaţa care duce la Cer. Învăţăturile unui sfânt tânăr, Editura Sophia, Bucureşti, 2012)