Mulţi dintre credincioşi cred că sunt credincioşi numai pentru că nu tăgăduiesc pe Dumnezeu cu cuvântul. Eu cu mulţi oameni m-am confruntat în privinţa aceasta şi i-am întrebat: ,,Eşti credincios? Crezi în Dumnezeu?” ,,Da, părinte, cred în Dumnezeu”. Şi dacă l-am luat la cercetare am ajuns la concluzia (şi el a ajuns la concluzia) că nu crede în Dumnezeu, ci doar nu-L tăgăduieşte pe Dumnezeu cu cuvântul. Cineva care nu merge la biserică, de exemplu, acela nu-şi manifestă credinţa, n-are credinţă. Eu, de exemplu, care sunt credincios, n-aş putea să nu merg la biserică, or, cineva care poate să nu meargă la biserică înseamnă că nu are atâta credinţă câtă îi trebuie ca să-l ducă la biserică, ca să-l ţină în cadrul slujbelor. După aceea mai sunt şi altele: cine nu ţine post, nu ţine rânduiala postului, cine nu citeşte din Scriptură (nu împlineşte o rânduială de îmbogăţire a minţii cu gândurile lui Dumnezeu) (…) Ar trebui să se insiste mult mai mult asupra acestei laturi a existenţei (asupra mântuirii) şi acest lucru trebuie făcut în mod sistematic, mai ales în cadrul sfintelor slujbe.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Pentru cealaltă vreme a vieţii noastre, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 118)