Prima şi cea mai importantă cerinţă în ceea ce o priveşte pe viitoarea noastră jumătate trebuie să fie, zic eu, credinţa. Credinţa este principalul în viaţa omului, sensul şi temelia vieţii lui. Între soţi trebuie să existe maxima apropiere ce poa­te fi prezentă între oameni – şi cum se poate ca soţul meu, respectiv soţia mea, să nu-mi împărtăşească vederile în privinţa lucrului care pentru mine reprezintă sensul vieţii? Am văzut multe familii care s-au poticnit de asta: oameni credin­cioşi s-au căsătorit cu persoane indiferente faţă de credinţă, şi apoi au suferit foarte mult.

Clă­dind familia, construim un organism comun, şi prin urmare e de mare însemnătate ca soţii să aibă interese comune; este de dorit să şi provi­nă din acelaşi grup social. Prezenţa intereselor comune, a temelor comune de dezbatere este un factor de o importanţă considerabilă în viaţa de familie – deşi m-am convins că atunci când soţii încep să trăiască împreună şi năzuiesc să comunice, apare de la sine comunitatea de interese şi de teme de discutat. Dorinţă să fie.

Un alt factor foarte important îl constituie familia în care a fost educată viitoarea jumăta­te. Există expresia: „Cu toţii ne tragem din copi­lărie”, şi ea este cu adevărat justificată. Mediul în care este educat copilul îi defineşte toată via­ţa ulterioară. Pentru copil, până la un anumit moment părinţii reprezintă lumea întreagă – o autoritate indiscutabilă. Crescând, oamenii iau adesea, în mod inconştient, ca bază a vieţii lor (mai ales familiale), modelul părintesc.

Când au de examinat o situaţie familială conflictuală, psihologii de familie sunt obligaţi să se informeze amănunţit despre părinţii soţului şi ai soţiei. Psihologul ortodox  I. Rahimova îi îndeamnă pe tineri să dea mare atenţie felului în care alesul, respectiv aleasa, comunică cu pri­etenii şi cunoscuţii săi, dacă ştie să fie prieten(ă) adevărat(ă). Am spus că prietenia este ceva înru­dit cu dragostea – nu degeaba în limba greacă veche prietenia e denumită printr-unul dintre sinonimele dragostei: „filia”.

Foarte important este să dăm atenţie nu numai calităţilor (pentru îndrăgostiţi este caracteris­tică idealizarea!), ci şi neajunsurilor, a minusuri­lor celuilalt – şi asta nicidecum pentru a cădea în păcatul osândirii sau pentru a-i căuta nod în papură, ci pentru a-l aprecia în mod obiectiv şi a înţelege dacă ne vom putea petrece cu el întrea­ga viaţă.

După cum se spune, înainte de nuntă ochii trebuie să fie larg deschişi, iar după nuntă, mijiţi. Iată, în general, lucrurile cărora oamenii trebuie să le dea atenţie atunci când îşi aleg viitorul soţ, respectiv viitoarea soţie!

(Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, Editura Sophia, București, 2014, p. 86-88)