Iată, dar fraţilor, că cel ce poartă Crucea în silă, îşi pricinuieşte o muncă veşnică, precum şi Faraon, tâlharul cel rău, şi alţii. Şi cine o rabdă cu bucurie i se face veselie şi neîncetată aducere aminte de Mântuitorul, o nădejde tare şi arvună a vieţii veşnice în Rai, precum am văzut la tâlharul cel bun, care a auzit de la Domnul: „Astăzi cu mine vei fi în Rai”. Cu adevărat, o treaptă înaltă a săvârşirii este să stea cineva răstignit pe Cruce şi să nu cârtească asupra lui Dumnezeu, sau oamenilor, sau Crucii, că este foarte grea; ci să rabde cu tărie pentru dragostea lui Dumnezeu, şi să mustre cu milă pe cei ce nu-l rabdă cu bunătate.

O, cât de fericit este cel ce mulţumeşte lui Dumnezeu, în sărăcia şi boala lui, la lipsa fiilor şi a rudelor, şi la orice alt necaz! Şi nu numai atât, dar şi la moarte slăveşte pe Domnul pururea, şi rabdă orice necaz pentru dragostea Lui, precum făceau simţii Mucenici, slăvind pe Dumnezeu în suferinţa muceniciei, mulţumindu-i că i-au învrednicit pe ei să moară pentru Numele lui cel sfânt. O, fraţilor creştini! în Cruce aflăm mărire, şi nu la desfătare.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 148)