Text și context

Elementul central al pericopei evanghelice de astăzi îl reprezintă Crucea. Mântuitorul vorbește despre ea despre fermentul vieții spirituale. „A-ți lua Crucea” e o formulare puternică. O regăsim explicată de către Sfinții Părinți, care văd drumul vieții ca pe o Cruce. A o lua înseamnă așadar, a te asuma pe tine însuți. Cum ai putea altfel, decât în Hristos? Căci cine are îndrăzneala să spună că definirea sinelui poate fi făcută fără raportarea la Dânsul?

Sufletul și câștigarea lui

De această luare a Crucii, care nu poate fi urmată de altceva decât de urmarea Lui, e legată salvarea sufletului. Domnul ne cheamă să o luăm și să-L urmăm. Mergând pe urmele Sale, ne găsim deja pe o cărare bătătorită. Nu rătăcim pe drumuri a căror parcurgere presupune asumarea unor riscuri multiple și avem garanția că duce înspre destinația dorită. În plus, Cel dintâi expus în cazul unui pericol e El. Ne ocrotește. Asumă riscuri, de dragul nostru. Ne veghează. 

Această formă de asumare se găsește în răspăr cu logica lumii. Mai ales astăzi. Căci cine s-ar gândi, într-o societate a așa-zisului self-development, că a urma pe cineva, ori a-ți lua Crucea, poate constitui soluția și temeiul pentru viață? Că nu materialul, în care ne înglodăm atât de tare și pe care-l transformăm, nu de puține ori, din mijloc în scop, reprezintă esențialul? În consonanță cu acest aspect sunt și cuvintele cu privire la suflet: „cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”. Esențialul este, așadar, latura spirituală. Câștigarea aspectului care o asumă trebuie să reprezinte țelul vieții pentru orice creștin. Cum se poate face aceasta? Răspunsul se găsește în cuvintele din debut. În mod practic, câștigarea sufletului e legată și de aspecte care țin de împlinirea plenară întru cele ale umanității. De practica dragostei față de aproapele. De săvârșirea binelui. Nu ca pe o datorie care se cere îndeplinită formal. Ci ca pe un fapt aducător de bucurie și împlinire.

Mărturisirea

Salvarea sufletului vine la pachet cu mărturisirea. A-l izbăvi înseamnă a-l ancora în Dumnezeu. Ori cum poți să te gândești la cineva la care ții, fără să mărturisești acest lucru? Cu atât mai mult cu cât lumea mustește de astfel de prilejuri de a o face. Te provoacă chiar, negând relevanța, rolul, ori prezența divinului. Îți cere să te prefaci orb, în condițiile în care, nu de puține ori, lumina nu doar că te orbește, ci, așa cum frumos se exprimă părintele Steinhardt, te pătrunde și locuiește. Ca atare, a te rușina de El va aduce cu sine consecințe nefaste în plan eshatologic. Or, ce e mai de preț? Temporarul, sau veșnicia? Minciuna, sau adevărul, care va triumfa oricum? Judecați și singuri.

În loc de concluzii

Precum ne arată și Evanghelia de astăzi, Crucea nu reprezintă doar o metaforă. E o formă de a defini viața însăși. Nu oricum, ci în Hristos. Odată ce-o vom face, vom înțelege de ce sufletul trebuie salvat cu orice preț, ori care e valoarea mărturisirii. Îndrăzniți!