Crucea Domnului, lauda noastră
Domnul și Dumnezeul nostru însă, prin Sfintele Sale Patimi, a schimbat ocara în slavă, încât Pavel Apostolul nu găsea alt cuvânt în care să se laude, decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmași Crucii.
Până la răstignirea Domnului pe Cruce, Crucea era lemnul morții celei mai de ocară. Domnul și Dumnezeul nostru însă, prin Sfintele Sale Patimi, a schimbat ocara în slavă, încât Pavel Apostolul nu găsea alt cuvânt în care să se laude, decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmași Crucii.
Deci lemnul crucii a fost prevestit prin proroci, prin Moise și David. Prin David Prorocul, Dumnezeu ne poruncește să ne închinăm Crucii, „așternutului picioarelor Lui, că sfânt este” (Psalmul 98, 5).
(Părintele Arsenie Boca, Rostul încercărilor, Editura Pelerinul, Iași, 2008, pp. 163-164)
Maica Domnului – între momentele de dumnezeiască fericire și cele de grea suferință
Un leac pentru gândurile care ne tulbură
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro