Cu cât se înmulţesc păcatele şi răutăţile în lume, cu atât se înmulţesc suferinţele

Cuvinte duhovnicești

Cu cât se înmulţesc păcatele şi răutăţile în lume, cu atât se înmulţesc suferinţele

De vom primi toate suferinţele cu răbdare şi muţumire, ne vom aduce mare folos duhovnicesc spre mântuirea sufletului.

- Pentru ce este atâta suferinţă pe pământ?

- Zice dreptul Iov: Omul este născut pentru suferinţă (Iov. 5, 7). Iar Sfântul Pavel zice că toată făptura este în suferinţă (Rom. 8, 21). Suferinţele din lume sunt urmări ale păcatului (Iov 4, 8; Ps. 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ier. 4, 18). Suferinţele sunt pedepse pentru păcate (Lev. 26, 24-28; II Regi 7, 14). Dar de vom primi toate suferinţele cu răbdare şi muţumire, ne vom aduce mare folos duhovnicesc spre mântuirea sufletului. În general, vedem că, cu cât se înmulţesc păcatele şi răutăţile în lume, cu atât se înmulţesc suferinţele, adică foametea, cutremurele, războaiele, bolile de tot felul şi moarte. Grija noastră, a credincioşilor, este să părăsim păcatele, să ne împăcăm mereu cu Dumnezeu şi să avem frică de Dumnezeu, smerenie şi răbdare, şi atunci toate suferinţele noastre se vor împuţina şi ne vor fi de mare folos spre mântuire.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 117-118)