Cu cât un copil are mai multe bariere psihologice în viaţa reală, cu atât mai adânc se afundă în cea virtuală

După cercetările mele, dar nu numai, sunt pasionaţi (n. r. dependenți) de calculator îndeosebi aşa-numiţii copii dificili: copiii cu un grad scăzut de încredere în sine, care învaţă rău la şcoală, care întâmpină dificultăţi în comunicarea cu cei de o vârstă cu ei etc. Cu alte cuvinte, cu cât mai multe bariere psihologice are un copil în viaţa reală, cu atât mai adânc se afundă în cea virtuală.

Medicii pediatri au atras atenţia asupra faptului că jocul de luminiţe pe ecranul calculatorului impune ritmurile sale scoarţei cerebrale. În consecinţă, la copiii care sunt pasionaţi de jocurile pe calculator pot apărea spasme şi chiar accese de epilepsie. Cu ceva timp în urmă, în Japonia s-a iscat un scandal legat de faptul că grafica unui desen animat a generat micilor japonezi accese epileptice în masă!

Psihiatrii de copii sunt îngrijoraţi şi de faptul că iubitorii calculatorului se află în aşa-numita stare de „excitaţie pasivă”, când plăcerea se obţine fară eforturi, pur şi simplu pe calea excitării structurilor subcorticale, care controlează emoţiile respective. Aceasta oferă o influenţă relaxantă asupra persoanei, slăbeşte iniţiativa, acţionează ca un drog. Nu este de mirare că astfel de copii nu se interesează de nimic, devenind parcă un accesoriu al calculatorului.

Privindu-i, îţi aminteşti fară să vrei de un experiment dur efectuat cândva asupra şobolanilor. Acestora li se infiltrau electrozi în secţiunea creierului unde era dispus centrul de plăceri şi şobolanii, uitând de mâncare şi de băutură, apăsau pe pedală până la epuizare, stimulând acest centru.

Există şi vraja răului, cu toate că aceasta generează la copii temeri peste măsură (fobii)! În psihologia occidentală există o specializare numită „victimologie”. Aceasta afirmă că potenţialele victime ale violenţei au de obicei un caracter aparte, ca să folosim un eufemism – agresorul acţionează asupra lor ca pitonul asupra iepurelui: victima se şi teme, dar este şi atrasă de el, de parcă ar fi hipnotizată. Ce fel de bărbaţi vor ieşi din aceşti copii? Căci de jocurile de calculator sunt pasionaţi mai ales băieţii. Chiar dacă deformarea caracterului nu va duce la schimbarea orientării sexuale (lucru care nu ar fi de mirare dacă ţinem seama de propaganda făcută imoralităţii în mediul adolescenţilor şi al tinerilor), oricum sadomasochismul încă n-a adus folos nimănui.

După cercetările mele, dar nu numai, sunt pasionaţi (n. r. dependenți) de calculator îndeosebi aşa-numiţii copii dificili: copiii cu un grad scăzut de încredere în sine, care învaţă rău la şcoală, care întâmpină dificultăţi în comunicarea cu cei de o vârstă cu ei etc. Cu alte cuvinte, cu cât mai multe bariere psihologice are un copil în viaţa reală, cu atât mai adânc se afundă în cea virtuală.

Desigur, aplecarea spre lumea fanteziilor, a viselor şi a jocului a fost întotdeauna specifică oamenilor cu un psihic fragil. Lectura cărţilor şi cu atât mai mult actul de creaţie cere eforturi. Dincolo totul este simplu, în plus omului i se creează impresia propriei atotputernicii. Închipuiţi-vă: copilul stă în faţa ecranului şi gestionează viaţa şi moartea unor omuleţi mici. Printr-o simplă apăsare a tastei el poate distruge zeci de inamici.

În realitate, el nu poate face practic nimic: nici să dea o ripostă celui care-l năpăstuieşte, nici să se urce în copac, nici să iniţieze cu vecinii un joc prin curte de-a războinicii. Dar nici nu are nevoie de asa ceva! De ce să aibă, când există un mijloc mult mai uşor de a te simţi superman?

Şi copiii noştri cresc slăbiţi fizic, temându-se de realitate. Pretenţiile faţă de ei sunt ridicate, iar potenţialul voinţei, necesar pentru a obţine rezultatul dorit, este mic. La cea mai mică greutate ei se eschivează, nu duc până la capăt lucrul început şi de aceea învaţă rău, nu le place să citească, nu manifestă interes faţă de creaţie. Din cauza neconcordanţei dintre pretenţiile înalte ale copilului şi posibilităţile lui reale, în suflet apar conflictul interior, disconfortul, şi, ca urmare, o şi mai mare nevrotizare. Calculatorul însă le dă copiilor „problematici” şansa să fugă de realitatea neplăcută şi să se simtă învingători. Necazul constă în aceea că realitatea virtuală te atrage, este ca un drog.

În ţările occidentale există asociaţii speciale pentru ajutorarea celor care au suferit din cauza dependenţei de calculator.

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, p. 368-370)

De la același autor

Ultimele din categorie