Cu ce am greșit de nu am pace în familie?
Nimeni nu se gândeşte că, dacă nu ar semăna păcate, nu ar creşte în casa lui spini şi mărăcini.
Mulţi poartă şi acum război în casele lor: unul are de luptat cu femeia, pe altul îl asediază fiul... şi fiecare se chinuie, se necăjeşte, se luptă, războieşte şi e războit - însă nimeni nu se gândeşte că, dacă nu ar semăna păcate, nu ar creşte în casa lui spini şi mărăcini; dacă nu ar arunca scânteile păcatelor, n-ar lua foc casa lui. Iar despre faptul că necazurile din casă sunt roadele păcatelor şi că Dumnezeu îi face împlinitori ai pedepsirii păcătosului pe înşişi casnicii lui dă mărturie Dumnezeiasca Scriptură, decât care nimic nu este mai vrednic de crezare.
(Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, București, 2011, p. 109)
Cum trebuie să arate casa unui creștin?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro