Mai sunt momente când venim la Spovedanie – folosesc acest cuvânt fără tragere de inimă, fiindcă unii o socotesc ca fiind ceva de rutină – fiindcă vrem să înnoim apropierea care, într-un fel, a fost deteriorată.

În astfel de clipe trebuie să ne apropiem de Hristos știind că suntem iubiți de întreaga Sa viață și întreaga Sa moarte, că suntem iubiți pentru totdeauna, până în străfundurile inimii noastre; și că putem veni. Dar pentru a deveni prieteni din nou trebuie să ne deschidem sufletele, să-I spunem noi ce este în neregulă în privința noastră, care este lucrul prin care am încălcat prietenia noastră.

Iar aici nu ar trebui să recurgem la liste cu păcate, nu ar trebui să căutăm nici măcar în Scripturi după păcate pe care credem că le-am fi săvârșit, ci ar trebui să ne punem întrebarea: cu ce am păcătuit înaintea lui Dumnezeu, prin ce anume m-am dovedit a fi necredincios, lipsit de loialitate?

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 121-122)