De ce Împărtășania este o Taină care se repetă în viața credinciosului? Harul primei Împărătășanii nu are putere de actualizare veșnică asemenea Sfântului Botez?

Botezul ne-a încreștinat și ne-a scăpat de păcatul strămoșesc. De păcatele noastre nu scăpăm decât prin alt botez, care este Taina Pocăinței. Sunt mai multe botezuri: botezul credinței din Vechiul Testament, botezul cu apă al lui Ioan, botezul cu Duh și apă al Mântuitorului și botezul morții, adică botezul sângelui.

Cu Iisus trebuie să ne hrănim permanent, deoarece trăim permanent. Are o foarte mare valoare că te-ai împărtășit cândva, dar de la acel „cândva” ai trăit mereu cu gândul la alt „cândva” din viitor. Permanent avem nevoie de Hristos. El ni se dăruiește: „Iar Eu cu voi sunt”. Dacă a fost o dată cu Apostolii, ce nevoie mai era să mai fie o dată cu ei? A fost permanent cu ei! „Iar Eu cu voi voi fi”. Căci lupta e continuă, în tine, pentru desăvârșirea ta.

Pentru că vorbeam de iubirea de vrăjmași: n-ai să poți imediat, dar începând să-ți pui sincer problema că vom răspunde de ce nu i-am iubit – și e o poruncă, nu e un sfat – atunci, încercând să-i iubești, te trezești la un moment dat că nu-i mai urăști. De aici pleacă totul. Și dacă nu-i urăști, ești deja pe o treaptă. Și cu harul lui Dumnezeu, și cu marile simțiri duhovnicești din noi ne agățăm de altă treaptă, tot mai sus. Harul lui Dumnezeu vine dacă tu ești pe drum. Vreau să spun că mai întâi trebuie să fie mișcare, căci harul vine. Stai, stă și harul. Este în funcție de mișcarea ta. Nu te mântuiesc faptele tale, oricât ar fi de grozave, ci harul lui Dumnezeu pe faptele tale.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 60-61)