Auzul celui surd cu trupul nu reacţioneează la nici o vorbă, bună sau rea. Dar la cel surd cu sufletul nu este aşa. El are auzul receptiv la orice rău: clevetire, vorbărie neîngăduită, cântece ispititoare şi necuviincioase, şoapte diabolice, discuţii despre patimile trupeşti şi lumeşti. În schimb, spre auzirea cuvântului dumnezeiesc, a lucrărilor Lui minunate şi spre lauda Lui, are auzul închis. Atunci când cineva îi spune: „Uite, acest om prin atâtea şi atâtea modalităţi şi-a agonisit avere suficientă, iar acest guvernator sau secretar a adunat atâţia bani - mii, a cumpărat atâtea suflete de ţărani", de îndată el începe să cugete înlăuntrul său cum să dobândească şi el acestea. Când se vorbeşte de vânzarea unui oarecare lucru - o caleaşcă, un vin şi altele din cele ce slujesc poftelor omeneşti -, el imediat cugetă la acelea, ca şi cum le-ar vedea şi le-ar avea la el acasă. Dar când se propovăduieşte cuvântul dumnezeiesc şi i se spune: „Pocăieşte-te, îndreaptează-te, începe o viaţă nouă, creştinească, teme-te de Dumnezeu şi de dreapta Lui judecată, iubeşte virtutea şi străduieşte-te să o plineşti", şi celelalte, el nu dă atenţie acestora, ca unui cântec mut. Într-adevăr, mare este surzenia duhovnicească! Ce poate fi mai cumplită decât pieirea veşnică şi ce poate fi mai râvnită decât viaţa veşnică?

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 86)