Cugetare despre jurământul strâmb

Cuvinte duhovnicești

Cugetare despre jurământul strâmb

Cel ce jură strâmb este stricat din punct de vedere moral, fiindcă nimeni care este moral sănătos nu îndrăznește să calce nici jurământul prin care a chemat martor și judecător pe Dumnezeu, nici cuvântul cinstei lui. Cel ce jură strâmb este viclean și înșelător, fiindcă batjocorește atât cele dumnezeiești, cât și cele omenești, ca să amăgească pe cei ce se încred în el. Cel ce jură strâmb este nerușinat, fiindcă nu se rușinează mințind în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Cel ce jură strâmb  disprețuiește îndatoririle lui sfinte, fiindcă își neagă sieși obligația de a le ține.

Jurământul strâmb! Cuvântul care exprimă necinstirea de Dumnezeu, cuvântul care arată lipsa de evlavie față de Dumnezeu, cuvântul care înseamnă călcarea jurământului, cuvântul care închipuie stricăciunea morală, cuvântul care arată vicleșugul și înșelarea, cuvântul care arată nerușinarea, cuvântul care mărturisește încălcarea sfintelor datorii, cuvântul care arată sufletul viclean, inima împietrită și mintea pervertită[1].

Cel ce jură strâmb este necinstitor de Dumnezeu, fiindcă deși cheamă numele dumnezeiesc și dumnezeiasca dreptate pentru întărirea adevărului cuvintelor lui și pentru adeverirea lor, își calcă jurământul, nesocotind cinstirea datorată lui Dumnezeu și dumnezeiasca dreptate invocată. Cel ce jură strâmb este neevlavios, fiindcă poartă pe buzele lui numele dumnezeiesc ca să-și ascundă scopurile lui rele și ca să-și ducă la îndeplinire pofta blestemată a inimii lui. Cel ce jură strâmb este necredincios, fiindcă cel ce își calcă jurământul neagă existența lui Dumnezeu și dreptatea dumnezeiască, fiindcă nici un credincios nu ar îndrăzni vreodată să întărâte mânia lui Dumnezeu și să disprețuiască amenințarea pedepsei dumnezeiești[2].

Cel ce jură strâmb este stricat din punct de vedere moral, fiindcă nimeni care este moral sănătos nu îndrăznește să calce nici jurământul prin care a chemat martor și judecător pe Dumnezeu, nici cuvântul cinstei lui. Cel ce jură strâmb este viclean și înșelător, fiindcă batjocorește atât cele dumnezeiești, cât și cele omenești, ca să amăgească pe cei ce se încred în el. Cel ce jură strâmb este nerușinat, fiindcă nu se rușinează mințind în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Cel ce jură strâmb  disprețuiește îndatoririle lui sfinte, fiindcă își neagă sieși obligația de a le ține. Cel ce jură strâmb este viclean, fiindcă profită de evlavia față de Dumnezeu a credincioșilor, ca să îi fure pe ei. Cel ce jură strâmb are inima împietrită, fiindcă rămâne insensibil în fața înfricoșătoarei lui decăderi morale. Cel ce jură strâmb are mintea pervertită, fiindcă viclene sunt gândurile lui[3] și viclene sunt sfătuirile minții lui[4].

Pe cel ce jură strâmb Dumnezeu îl urăște, fiindcă unul ca acesta s-a făcut necredincios foarte. De casa lui nu se va depărta biciul, potrivit înțeleptului Sirah[5].

Despre cei ce jură strâmb zice Dumnezeu prin gura profetului Zaharia: „Ce vezi tu?” Și am zis: „Văd un sul de carte care zboară, lung de douăzeci de coți și lat de zece”. Și el mi-a tâlcuit: Acest sul va intra în casa celui ce se jură strâmb pe numele Meu și îl va nimici și îl va pierde[6].  

Iată dumnezeiasca pedeapsă care îi așteaptă pe cei ce jură strâmb. Cel jură strâmb merge spre pieire și trage după el și casa lui, și copiii lui devin părtași cumplitelor lui nenorociri. Vechii greci ziceau: „Cel ce se jură pe Dumnezeu, să nu creadă că va scăpa”[7]. Și: „cel ce se jură pe zei nici nu va uita, nici nu va scăpa de pedeapsa lor, iar dacă nu el, atunci copiii și tot neamul celui care s-a jurat va cădea în mari nenorociri”[8].

Dumnezeiescul nostru părinte Ioan Gură de Aur zice despre cel ce acceptă jurământul și despre cel ce se jură că unul ca acesta deși trăiește, este mort: „Nu străpunge atât sabia, cât firea jurământului, nu ucide atât pumnalul, cât rana jurământului. Cel ce jură chiar dacă pare că trăiește deja a murit și a primit rana. Și așa cum cel ce este condamnat la spânzurătoare și mai înainte de a ieși din cetate ... și mai înainte de a vedea călăul venind, deja a murit de îndată ce a ieșit pe ușile tribunalului, la fel și cel ce jură strâmb, chiar dacă trăiește, deja a murit”[9].  

Înțeleptul Solomon zice: „Cei ce au jurat cu nedreptate, fiind în vicleșug, au disprețuit tot ceea ce este sfânt”[10].

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur zice iarăși și acestea care sunt pline de învățătură: „Cel ce crede minciuna prin jurăminte, „Cel care confirmă minciuna prin jurăminte rea neguțătorie a cruzimii își agonisește, jurământul strâmb”[11].

Vai și de trei ori vai! Cum vor răbda ziua Domnului cei ce jură strâmb?

(Sfântul Nectarie de la Eghina, Volumul V, Cunoaşte-te pe tine însuţi, seria Opere complete, în curs de publicare la Editura Doxologia)

[1]Înțel. Sol. 14, 25.

[2]Zah. 5, 3;

[3]Num. 15, 39; 32, 7; Deut. 32, 5; Înțel. Sol. 1, 3.

[4]Iez. 11, 5; Os. 4, 9; 5,4.

[5]Înțel. Sir. 23, 11.

[6]Zah. 5, 2-4.

[7]Menandru, Dictoane, 1, 253.

[8]Licurgos, Împotriva lui Leocrat, 79-80.

[9]Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la statui, Omilia a 15-a, 5, PG 49, 160. Sfârșitul citatului „epi\ yeu/dei ka)\n z$@ te/qnhken”nu apare în PG . De remarcat că citatul există în forma completă în Sacra parallela a SfântuluiIoan Damaschinul care trimite la omilia citată. V. Sacra parallela, O, 12, PG 96, 221D.

[10]Înțel. Sol. 14, 30.

[11]Textul aparține Sfântului Vasile cel Mare: 1) Omilia II la Psalmul al 14-lea și  împotriva cămătarilor, 1, PG 29, 265C și 2) Despre bogăție și sărăcie, Cuvântul al 5-lea, 4, PG 32, 1172C. V. Ioan Damaschinul, Sacra Parallela, X, 12, Despre cei care calcă jurămintele și despre cei care jură strâmb, PG 96, 221CD.