În Evanghelia din Duminica Mironosiţelor, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu ne prezintă fapte și întâmplări petrecute cu Iisus Hristos, Cel Răstignit și Înviat, fapte care sunt la fel de actuale chiar dacă au trecut aproximativ două mii de ani de la Întruparea Mântuitorului din Fecioara Maria, de la activitatea Sa de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu, de la Răstignire, Îngropare, Înviere, Înălțarea la ceruri și Pogorârea Sfântului Duh.

Duminica a treia după Sfintele Paști este închinată femeilor mironosiţe, iar această zi este una deosebită, pentru că Iosif din Arimateea și femeile mironosiţe manifestă o grijă deosebită față de Trupul lui Hristos: Iosif din Arimateea îl pune într-un mormânt nou, gol, așa cum ne prezintă textele evangheliilor, iar peste acest mormânt el va prăvăli o piatră foarte mare – conform arheologilor, de aproximativ două tone –, ceea ce simbolizează prețuirea lui față de Hristos-Domnul precum și limitele omenești cu privire la modul cum va lucra Dumnezeu pentru că nici Iosif, nici femeile mironosiţe nu s-au așteptat ca Dumnezeu să învieze din morți.

Cine au fost femeile mironosiţe? Au fost acele femei care L-au însoțit pe Domnul în propovăduirea Evangheliei, însoțindu-L în pătimirile și răstignirea Lui și iată, conform obiceiului iudaic, dis-de-dimineață, au luat miresme pentru a unge trupul lui Iisus, cu toate că nu aveau o soluție de a da la o parte piatra de la intrarea în mormânt, iar pe de altă parte, conform legilor imperiale, puteau fi arestate.

Aceasta arată credința lor și înseamnă că omul credincios nu își face întotdeauna un plan, un management, ci de multe ori trebuie să se lase și în voia lui Dumnezeu; pentru că încrederea în Dumnezeu soluționează rezolvarea problemelor.

În prima zi a săptămânii, femeile au mers la mormânt pentru rânduielile obișnuite legate de zilele de după înmormântare, arătând astfel cinstire față de Trupul Domnului. Este exact același lucru care se întâmplă și astăzi, când, timp de 40 de zile, cei din familia celui adormit vin la mormânt, îl tămâiază de jur-împrejur și aprind lumânări. Din nefericire, această tradiție frumoasă nu prea este practicată în Transilvania, ci mai mult în celelalte zone ale țării. Acesta este un gest de iubire față de cel repausat, la fel cum, tot din iubire și credință, femeile mironosiţe au mers la mormântul Domnului.

Chiar dacă acele femei nu L-au găsit pe Mântuitorul la mormânt, nu a fost o descurajare pentru ele; totodată, au fost cuprinse de frică și de uimire. Ele sunt considerate primele vestitoare ale Învierii, ducând vestea cea minunată către Apostoli și comunitate, simțind această virtute a iubirii.

Sigur că multe pot fi explicațiile, interpretările și cuvântările referitoare la această zi, și nu mai reluăm ceea ce ne spune Penticostarul, dar ceea ce este de reținut e că mironosiţele sunt un model pentru toate femeile creștine, exemplu de curaj, dăruire, de nădejde și multă rugăciune.

Într-un sens mai larg dar real, femeile mironosiţe pot fi femeile din Comitetul Parohial numit și Comitetul de Doamne din parohie, care au atribuții importante în cadrul celor cinci sectoare: social, misionar, cultural, pentru tineret şi administrativ-gospodăresc. Acestea se implică trup și suflet, cu timp și fără timp, în activități sociale, strângerea de fonduri, curățenia în biserică, menținând vie viața bisericească, fiind un ajutor de nădejde atât pentru preot cât și pentru credincioși.

O abordare interesantă a cuvintelor „piatra de la ușa mormântului” o găsim la explicațiile anumitor exegeți contemporani, cu sensul de piatra de la „mormântul” vieții noastre. Este piatra patimilor, a judecării aproapelui, a părerii de sine care ne împiedică să Îl vedem pe Hristos Cel Înviat. Dacă ne vom cerceta pe noi înșine, vom constata că fiecare avem de dat la o parte o piatră care ne acoperă ființa noastră și modul de a comunica cu Dumnezeu.

Biserica este locul și mormântul unde constatăm de aproximativ două mii de ani Învierea lui Hristos. Piatra de la mormântul Domnului simbolizează ușile bisericilor de pretutindeni care așteaptă să fie „prăvălite”, deschise de credincioși, pentru a intra și a se ruga nădăjduind spre întâlnirea în veșnicie cu Tatăl, cu Fiul, cu Duhul Sfânt, cu Maica Domnului și sfinții, la sfârșitul acestei lumi!