În primul rând, trebuie să Îi mulțumim lui Dumnezeu prin rugăciune și fapte bune pentru tot ceea ce se întâmplă în viața noastră, bine sau mai puțin bine, pentru bucurie și pentru plâns, pentru tinerețe și pentru bătrânețe, fiindcă toate sunt îngăduite de Proniatorul nostru, Care ne poartă de grijă prin atotînțelepciunea și dreptatea Sa – și nu a noastră!

În al doilea rând, trebuie să le fim recunoscători părinților noștri trupești și duhovnicești, celor care ne-au dat viață și ne-au crescut așa cum au gândit ei în urma diferitelor circumstanțe, fără a-i judeca, ci a fi lângă ei ori de câte ori au nevoie de dragostea și de iubirea noastră: mama, tata, bunicul, bunica, nașii – părinții spirituali și așa mai departe!

În al treilea rând, trebuie să ne rugăm pentru preoții și duhovnicii noștri, slujitorii lui Dumnezeu care se roagă pentru noi chiar și atunci când bisericile parcă sunt goale sau mai puțin pline de credincioși, fiindcă preoții mijlocesc înaintea Preasfintei Treimi, a Maicii Domnului și a sfinților pentru ca rugăciunile noastre, uneori spuse în grabă și pe fugă, să ajungă la Dumnezeu, și să ne ierte pentru toate păcatele noastre săvârșite neîncetat. De multe ori, nu știm să îi prețuim așa cum trebuie și îi judecăm, atrăgându-ne mare osândă la Judecata cea dreaptă și înfricoșătoare a lui Dumnezeu!

Chiar dacă recunoștința și mulțumirea sunt ca niște flori rare, cuvintele „mulțumesc, Doamne pentru toate!”, pot fi cea mai frumoasă rugăciune rostită de către un credincios! Mulțumirea este un început al recunoștinței, iar recunoștința este mulțumirea deplină! 

Atunci, noi unde, cu cine ne asemănăm cu adevărat? Cu cel lepros, care s-a întors și a mulțumit lui Dumnezeu pentru vindecare și tămăduire, sau cu ceilalți nouă, care și-au continuat viața pe mai departe? Chiar dacă toți au fost curățiți de boala leprei și au fost redați sănătoși societății prin „arătarea la preoți” pentru confirmare, totuși, doar unul a fost cu adevărat tămăduit și vindecat prin credința lui!

Să ne ajute și să ne înțelepțească Dumnezeu ca, atunci când va întreba „ceilalți nouă unde sunt?”, să putem răspunde cu credință mare: „Aici suntem, Doamne, și Îți mulțumim pentru toate câte faci pentru noi!”.