Iar când vede Harul, că a început să-şi facă loc în gândul omului părerea, şi a început să se socotească pe sine un lucru mare, îndată îngăduie să se întărească ispitele împotriva lui, până ce-şi află neputinţa lui, şi aleargă şi şi-l păstrează pe Dumnezeu întru sine prin smerenie. Şi aşa ajunge omul la măsura bărbatului desăvârşit, prin credinţă şi prin nădejdea în Fiul lui Dumnezeu, şi începe să se ridice către dragoste.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 92)