Hristos s-a suit pe cruce atât pentru eliberarea firii Sale omeneşti de afectele ei de pe urma păcatului lui Adam şi pentru ridicarea ei la starea de înviere, cât şi pentru a ne-o împărtăşi şi nouă în această stare, deci pentru noi. Deci El s-a suit pe cruce pentru noi, pentru a ne arăta prin aceasta iubirea Lui, împreuna Lui pătimire cu noi.

N-a dezlegat iubirea ce ne-a arătat-o prin durerile, crucii, de suportarea acestor dureri pentru a ridica firea noastră luată de El la starea de nestricăciune pentru a ne-o da şi nouă astfel. Pentru aceste două lucruri ne suim şi noi pe cruce împreună cu El: să întărim firea noastră prin răbdarea durerilor şi să ajutăm şi altora prin iradierea acestei puteri din firea noastră ajunsă la desăvârșire.

Deci nu despărţim nici noi desăvârșirea noastră prin cruce, de iubirea arătată altora prin ea. De aceea ne slăvim şi noi în firea noastră întărită împreună cu El şi ne ridicăm la viaţa curată şi nestricăcioasă la care s-a ridicat El. Nu putem despărţi desăvârșirea noastră de iubirea de oameni, de compătimirea cu ei. Pe amândouă le câștigăm pe crucea pe care ne suim împreună cu Domnul.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 729 la Sfinții Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1990, p. 604)