Povestea părintele Ioanichie despre părintele Ioan că niciodată nu l-a văzut tulburat, poate mâhnit uneori, dar niciodată nu l-a văzut să glumească sau să râdă, în schimb faţa îi era mereu senină și adeseori îl vedea bucuros și liniștit, răbdând cu multă tărie bolile, suferinţele trupești și sufletești. Avea un program sever de post, mâncând puţin pesmet în apă sau puţin ceai aromat dintr-o buruiană specifică deșertului, pe care arabii o numesc fascomilla, și rareori se bucura de fructe. Iubea mult singurătatea și liniștea. Ţinea cu multă sfinţenie la dreapta credinţă, la sfânta tradiţie și la sfintele canoane lăsate de Sfinţii Părinţi și tot timpul își ţinea mintea aţintită acolo sus pe Golgota, unde îl vedea pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe Cruce pentru a doua oară de cei de un neam și o credinţă cu noi. Pentru acest lucru era mâhnit și suferea foarte mult, spunând: „În urmă cu aproape 2000 de ani L-au răstignit pe Domnul cei care nu L-au cunoscut. Dar acum îl răstignim noi, care ne-am botezat în numele Lui și pretindem că îl cunoaștem, purtându-i și numele” – de creștini.

Astfel, trupul său slăbit de post, mintea și inima sa sfântă erau despătimite, dematerializate și unite cu Dumnezeu prin rugăciune și cugetări smerite, cu dorul Duhului Sfânt. Deseori părintele Ioan ieșea noaptea singur din peșteră, privind cerul senin și înstelat care nicăieri, în toată lumea, nu era așa de frumos și de senin ca la Ierusalim, admirând cu dragoste și multă uimire frumoasele zidiri ale Creatorului. Apoi, ridicându-și mâinile spre cer, rămânea neclintit, rugându-se așa cum îl călăuzea Duhul Sfânt și se întorcea din nou la peșteră în zorii zilei sau de multe ori după răsăritul soarelui. Aici, în această peșteră, a tradus părintele Ioan din limba greacă în limba română Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului și multe alte cuvinte de învăţătură și zidire sufletească din Patericul grecesc, din Proloage și din Vieţile Sfinţilor Părinţi. Apoi, reumatismul, boala de rinichi și dezinteria care îl chinuiau l-au împiedicat să lucreze mai mult.

(„Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...”. Opere complete. Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 32-33)