Orice încercare este trimisă de la Dumnezeu pentru a ne statornici în credinţă, pentru a fi mai convinşi, mai concentraţi, pentru a ne verifica mereu starea noastră sufletească: dacă suntem pregătiţi pentru înfruntarea atacurilor vrăjmaşe prin smerenie şi răbdare.

Gândiţi-vă la apa dintr-o mlaştină. Ea nu este curgătoare, nu se reînnoieşte, se strică, se înverzeşte şi nu este bună de băut. Pe când cea de munte parc-ar zbura, se loveşte de pietre şi este curată, vie şi transparentă. Astfel se întâmplă şi cu omul. În momentele în care nu este încercat, nu mai evoluează duhovniceşte. În inima lui apar patimile: mândria, slava deşartă, egoismul, minciuna... Iar cel ce-şi duce viaţa în ispite permanente simte că este atacat din toate părţile prin boli şi necazuri şi, cu toate acestea, nu deznădăjduieşte, ci se desăvârşeşte duhovniceşte.

Luaţi aminte: această viaţă este vremelnică. Căci dacă toată viaţa noastră s-ar fi petrecut pe pământ, atunci totul ar fi fost perfect, fiindcă Dumnezeu i-ar fi dat omului totul şi nu l-ar mai fi ispitit. Noi însă ne pregătim spre a ajunge într-o altă lume, care va fi duhovnicească. Locul nostru este în cer. Sfânta Evanghelie spune: Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14,22). Din această cauză, mai bine ar fi să îndurăm lipsuri pe pământ, decât să suferim veşnic în iad.

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov) ,vol. 2, Ed. Sophia, 2009, pp. 14-15)