Cum se teme fiecare de necazuri şi de boli, cum fuge de ele! Numai că, din păcate, însetăm de fericirea pământească, pe pământ căutăm fericirea, acolo unde ea nu poate fi aflată, în loc să o căutăm în cer, acolo unde ea rămâne în veci; ne temem de necazuri şi de boli şi fugim de ele, însă tocmai acestea sunt pentru noi, în cea mai mare parte, dacă nu neapărat trebuincioase, cel puţin de folos, fiindcă tămăduiesc sufletul nemuritor, care boleşte de multe patimi. Ce fericire poate fi în surghiun, în temniţă? Fiindcă toţi suntem surghiuniţi din Rai în această lume, ca într-o temniţă. Ce fericire pot avea cei osândiţi la moarte? Veţi spune: „Şi pe pământ sunt multe plăceri nevinovate, de care nici Dumnezeu nu ne opreşte să ne folosim. Însuşi Dumnezeu a lăsat vinul, care veseleşte inima omului, El ne-a descoperit arta de a cânta la instrumentele muzicale, El ne-a nvăţat să alcătuim tot felul de cântece şi de dansuri, El ne-a înconjurat cu păsări cântătoare, care parcă ne cheamă la bucurie şi fericire, El a întins înaintea ochilor noştri măreaţa privelişte a naturii, în care vedem peste tot bucuria şi fericirea făpturilor, care parcă ne cheamă şi pe noi să ne bucurăm împreună cu ele”.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Fericirile evanghelice în viața noastră, Editura Sophia, București, 2012, p. 8)