Nu există o pravilă de rugăciune anume pentru copii. Avem doar rugăciunile de dimineaţă şi de seară din Ceaslov. Sigur că pentru copiii mici rugăciunea nu înseamnă citirea textelor, pe care ei în cea mai mare parte nu le înţeleg. Pentru început, rugăciunea poate fi simplă (pentru mama, pentru tata, pentru apropiaţi sau adormiţi). Această rugăciune, ca primă experienţă de convorbire cu Dumnezeu, trebuie să aibă cuvinte foarte simple: „Doamne, apără şi mântuieşte pe mama, pe tata, pe bunica şi pe fratele meu, iar pe mine mă ajută să nu mă cert şi iartă-mi mofturile. Ajut-o pe bunica, fiindcă e bolnavă. Îngerule Păzitor, păzeşte-mă cu rugăciunile tale. Sfinte, al cărui nume îl port, fii alături de mine şi ajută-mă să învăţ a face binele”.

O astfel de rugăciune o poate spune copilul şi singur, dar, pentru ca aceasta să facă parte din viaţa lui, este nevoie de sârguinţa părinţilor, care să-l ajute cu impulsul pentru rugăciune ori de câte ori au puţin timp.

Atunci când copilul va putea repeta conştient, în urma mamei sale: „Doamne, miluieşte!” sau atunci când va putea zice singur: „Slavă Ţie, Doamne!”, el trebuie învăţat cum să se roage. Putem să-L rugăm pe Domnul şi să-I mulţumim încă din fragedă pruncie şi, slavă Domnului, unele din primele cuvinte ale copilului sunt rugăciunile.

Cuvântul „Doamne”, rostit în faţa icoanei, împreună cu mama care îi aşază degetele la rugăciune, fiindcă el singur încă nu poate face aceasta, va avea reverberaţii în memoria sa. Sigur că sensul pe care omul de doi sau trei ani îl dă acestor cuvinte de rugăciune este diferit de cel înţeles de o persoană de optzeci de ani. Deci, să încercăm mai întâi să-i explicăm copilului sensul răscumpărării de pe cruce, iar după aceea să-i spunem de ce are nevoie să fie miluit, după care cel mic trebuie învăţat că e bine să ceară de la Domnul doar lucruri autentice, legate de veşnicie, nu banalităţi. Abia după ce el va înţelege toate acestea, să-l învăţăm să spună şi: „Doamne, miluieşte!” Iar ce înseamnă „Doamne, miluieşte!” trebuie să înţelegem pe parcursul întregii vieţi.

Pe măsura creşterii fizice şi psihice, iar aceste lucruri se întâmplă diferit de la un copil la altul, este nevoie de creşterea progresivă a numărului de rugăciuni. Rugăciunea domnească Tatăl nostru va fi reţinută de către copil foarte repede, deoarece aceasta este rostită şi cântată la fiecare slujbă sau la masa de acasă. Dar părinţii nu trebuie doar să-l înveţe pe copil această rugăciune, ci şi să i-o explice, ca să înţeleagă.

Alte rugăciuni începătoare, cum ar fi Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!, sunt de asemenea foarte uşor de reţinut şi de înţeles. Rugăciunea către îngerul păzitor sau către sfântul ocrotitor, a cărui icoană o are în cameră, trebuie de asemenea învăţate pe de rost încă de timpuriu. Dacă micuţa Tatiana a învăţat de mică să spună: „Sfântă muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”, aceasta îi va rămâne in inimă pentru întreaga viaţă.

De la vârsta de patru-cinci ani se pot învăţa şi rugăciuni mai lungi. Trecerea de la rugăciunile începătoare la pravila întreagă de seară sau dimineaţă trebuie făcută, după părerea mea, mai târziu, când copilul va dori să se roage de unul singur, ca un adult. Este mai bine să fie menținut cu câteva rugăciuni simple, de copil, sau chiar să-i spui că încă e devreme pentru el să citească rugăciuni mai complicate, pe care nici nu le înţelege. Dorinţa de a creşte mai repede şi a pune mâna pe Ceaslov va fi pentru el atunci un impuls către o rugăciune mai osârduitoare.

Am auzit de la oameni care au trăit copilăria în timpurile grele ale comunismului că bunicile îi învăţau să citească Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu... Ei au rostit aceste rugăciuni până când au devenit mai mari, după care au fost învăţaţi Crezul şi alte câteva rugăciuni, dar nu am auzit pe nimeni spunând că în copilărie a fost obligat să rostească rugăciunile de seară şi de dimineaţă din Ceaslov, după pravilă. Copiii începeau să rostească aceste rugăciuni doar atunci când erau conştienţi de necesitatea actului de rugăciune, atunci când considerau că rugăciunile scurte nu le sunt de ajuns. Ce poate fi mai important în viaţa omului decât a se ruga pentru că aşa îi cere sufletul, şi nu pentru că aşa se face în general?

(Pr. Maxim Kozlov, Familia - ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 200-203)