Faptul că primirea ocării lui Hristos are ca răsplată lărgirea inimii pe care o lucrează harul izvorât din Crucea și Învierea Lui se vădește și din istoria lui Zaheu. Acest om de vază din cetatea Ierhonului, fiind „mic de statură” (Luca 19, 3) și voind să-L vadă pe Hristos, s-a urcat într-un sicomor. A nesocotit astfel părerea lumii și a primit să se facă de râs pentru Hristos. Tocmai aceasta L-a făcut pe Hristos să ia seama la el, pentru că a descoperit în Zaheu o anume înrudire duhovnicească cu Sine Însuși. Știm că atunci Domnul Iisus urca la Ierusalim spre a fi bătut și a pătimi pentru mântuirea lumii, adică Se îndrepta spre crucea de ocară. Zaheu, în chip prorocesc, mai înainte de crucea de ocară, a primit să pătimească rușine pentru Hristos, s-a îndreptat pe aceeași cale ca și Domnul, și îndată L-a dobândit pe Hristos nu numai ca Însoțitor, ci și ca Oaspete în casa sa.

Cercetarea Domnului a adus pace și har casei lui, dar mai presus de toate Domnul i-a lărgit „împătrit” inima, reînnoindu-i astfel întreaga viață (cf. Luca 19, 2-8). Aici cuvântul împătrit nu însemnă altceva decât că părtășia lui Zaheu pe calea Domnului i-a adus o împătrită lărgire a ființării și l-a trecut în nemărginitul ființei dumnezeiești. Aici aș vrea să fac o paranteză. Plecând de la cele spuse mai înainte, înțelegem acum de ce Taina Spovedaniei are atâta putere și har. Atunci când credinciosul se spovedește pentru a se împăca cu Dumnezeu, el ia asupră-și de bunăvoie rușinea pentru păcatele săvârșite, iar Domnul primește acest act de curaj și credință ca pe un răspuns plin de recunoștință al omului la ocara pe care El Însuși a suferit-o pentru noi. 

În felul acesta, credinciosul se îndreaptă pe calea Domnului, iar Domnul îl cercetează cu harul Său, reînnoindu-i viața. Această reînnoire pe care o dobândim prin Taina Spovedaniei este direct proporțională cu rușinea pe care suntem gata să o răbdăm atunci când ne înfățișăm goi înaintea lui Dumnezeu și a slujitorului Său. Atunci Domnul ne înveșmântează cu haina harului Său.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2012, pp. 28-29)