Cum poate fi dobândită frica de Dumnezeu?
Cum poate fi dobândită frica de Dumnezeu? Ea e în tine, atâta doar că e înăbuşită: trebuie să o învii. Pentru aceasta, dă glas raţiunii tale şi deschide-ţi inima pentru a primi insuflările adevărului. Până acum, raţiunii nu i s-a dat cuvântul: a fost în robie şi nu îndrăznea să rostească învăţături sănătoase: ei bine, acum să vorbească.
Cum poate fi dobândită frica de Dumnezeu? Ea e în tine, atâta doar că e înăbuşită: trebuie să o învii. Pentru aceasta, dă glas raţiunii tale şi deschide-ţi inima pentru a primi insuflările adevărului. Până acum, raţiunii nu i s-a dat cuvântul: a fost în robie şi nu îndrăznea să rostească învăţături sănătoase: ei bine, acum să vorbească. Ea va începe să grăiască despre faptul că Dumnezeu este Atotţiitor, că El te ţine şi te poate arunca în orice clipă; despre faptul că Dumnezeu este pretutindeni şi ştie toate, vede totul în tine şi se mânie asupra ta pentru tot ce e rău în tine; despre faptul că El este Drept Judecător, gata să te pedepsească chiar acum, dar cu milostivire îşi înfrânează mânia până la o vreme; despre moarte, care e gata în orice clipă să te înşface și să te predea judecăţii şi răzbunării. Ascultă şi pătrunde-ţi inima de simţirea acestor adevăruri. De vei trezi acest simţământ, împreună cu el va veni şi frica de Dumnezeu. Aceştia sunt zorii vieţii.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 19)
„Omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, de veșnicie”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro