În marea Lui dragoste şi prin negrăita Lui veselie, pe care o aduce în sufletele credincioşilor în toate Sfintele Lui sărbători, Hristos ne învie cu adevărat, ridicându-ne duhovniceşte la înălțime. Este destul să participăm şi să avem dorinţa de a prăznui duhovniceşte. Atunci petrecem sărbătorile duhovniceşte şi ne îmbătăm duhovniceşte de vinul paradisiac pe care ni-l aduc sfinţii şi ne cinstesc cu el.

- Părinte, cum poate trăi cineva duhovniceşte în sărbători?

- Ca să trăim sărbătorile, trebuie să avem mintea noastră la acele zile sfinte şi nu la treburile pe care le avem de făcut pentru aceste sfinte zile. Să ne gândim la faptele fiecărei zile sfinte (Naşterea Domnului, Botezul Domnului, Paştile etc.) şi să rostim rugăciunea lui Iisus slavoslovind pe Dumnezeu. În felul acesta vom sărbători cu multă evlavie fiecare sărbătoare. Mirenii vor să înţeleagă Crăciunul cu porcul, Paştile cu mielul, lăsăturile de sec cu dulciuri. Însă monahii adevăraţi în fiecare zi trăiesc faptele dumnezeieşti şi se veselesc necontenit. În fiecare săptămână ei trăiesc Săptămâna Mare. În fiecare miercuri, joi şi vineri trăiesc Marea Miercuri, Marea Joi şi Marea Vineri, adică Patimile lui Hristos, iar în fiecare duminică Paştile, Învierea. Ce, oare va trebui să vină Săptămâna Mare ca să ne aducem aminte de Patimile lui Hristos? Trebuie să vină Paştile cu mielul, ca să pricep pe „Hristos a înviat”, ca mirenii? Ce a spus Hristos? „Fiţi gata” (Mt. 24, 44), a spus. N-a spus „pregătiţi-vă acum!”. Din clipa în care Hristos a spus: „Fiţi gata”, mireanul şi mai ales monahul trebuie să fie gata mereu. Să cerceteze şi să trăiască mereu faptele dumnezeieşti. Când cineva cercetează faptele fiecărei sărbători, fireşte, va fi mişcat şi se va ruga cu mai multă evlavie. Apoi, la slujbe, mintea să fie la faptele pe care le sărbătorim şi să urmărim cu evlavie troparele ce se cântă. Când mintea este la înţelesurile dumnezeieşti, omul trăieşte faptele şi astfel se schimbă. Atunci când, de pildă, ne gândim la un sfânt la care avem evlavie sau la Sfântul pe care îl prăznuim, mintea va merge şi puţin mai sus; va merge în cer. Şi când ne gândim la Sfinţi, şi Sfinţii se gândesc la noi şi ne ajută. În felul acesta îşi face omul prietenie cu sfinţii, care este cea mai sigură prietenie. Atunci, deşi este singur, poate trăi împreună cu toţi; şi cu sfinţii, şi cu îngerii şi cu toată lumea. Să fie singur şi să simtă toată această comuniune! Prezența sfinţilor este vie. Toţi sfinţii sunt copiii lui Dumnezeu, care ne ajută pe noi, oamenii, copiii cei necăjiţi ai lui Dumnezeu.

Pe sfinţii noştri care şi-au vărsat fie sângele, fie sudoarea şi lacrimile pentru dragostea lui Hristos, totdeauna trebuie să-i prăznuim cu evlavie, ca să fim ajutaţi. Iar când auzim la Sinaxar: „În această zi pomenirea Sfântului...” în clipa aceea să ne sculăm în picioare, precum soldaţii stau în poziţie de drepţi atunci când se citesc numele fraţilor lor eroi căzuţi, „În ziua cutare a lunii... soldatul cutare a căzut pe frontul cutare”.

Ca să simţim evenimentul sărbătorii, nu trebuie să lucrăm, în Vinerea Mare, de pildă, dacă vrei să simţi ceva, nu trebuie să faci nimic afară de rugăciune. În lume, sărmanii mireni au multe treburi. În Vinerea Mare îşi trimit urări: „La mulţi ani! Să trăiţi!”. Nu se potriveşte. În Vinerea Mare eu mă închid în colibă. Precum în săptămâna de după primirea Schimei Mari, liniştea ce urmează ajută, pentru că harul dumnezeiesc adapă sufletul şi schimonahul înțelege ce s-a petrecut cu el însuşi, tot astfel şi la sărbători, mult ajută liniştea. Ni se dă prilejul să ne odihnim puţin, să citim şi să ne rugăm. Va veni un gând bun, ne vom cerceta pe noi înşine, vom rosti puţin şi rugăciunea şi astfel vom înţelege ceva despre faptul dumnezeiesc al zilei.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 349-351)