Pentru a primi şi a simţi în inima ta lumina lui Hristos, trebuie să te rupi pe cât posibil de lucrurile văzute. Curăţeşte-ţi mai întâi sufletul prin pocăinţă, prin fapte bune şi prin credinţă sinceră în Iisus Cel Răstignit, închide-ţi ochii trupeşti, cufundă-ţi mintea în inimă şi cheamă neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci, după măsura râvnei şi credinţei faţă de Cel iubit pe care-L chemi, vei găsi mângâiere. Şi această mângâiere te va stimula, încât să ceri lumină mai înaltă.

Când mintea coborâtă în inimă va statornici lucrarea aceasta, atunci lumina lui Hristos va străluci şi va lumina sălaşul sufletului cu raze dumnezeieşti, cum spune Dumnezeu prin gura prorocului Maleahi: Dar pentru voi, cei ce vă temeţi de numele Meu, va răsări Soarele dreptăţii (Maleahi 4, 2). Lumina aceasta este totodată şi viaţă, după cuvântul Evangheliei: Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor (Matei 1, 4).

Când omul contemplă lăuntric lumina veşnică, mintea lui se curăţeşte de orice închipuire pământească şi zadarnică. Cufundat pe de-a-ntregul în contemplarea luminii necreate, le uită pe toate cele palpabile şi nu vrea să se mai vadă nici pe sine. Preferă să se ascundă în inima pământului, pentru a nu pierde binele cel adevărat, pe Dumnezeu.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 331)