Cum poți ști dacă există compatibilitate socială între tine și persoana iubită
Odată ce timpul trece și îmbătrâniți este important să aveți interese comune care vă pot ține la un loc, ajutându-vă să păstrați sentimentul unității și al împărtășirii vieții împreună. Căsniciile în care ambii parteneri trăiesc în propriile lumi se îndreaptă spre probleme. Deci, în această etapă timpurie, este important să analizați dacă există cel puțin potențialul pentru dezvoltarea unor interese comune.
Veți interacționa în mod inevitabil cu familia, prieteni, vecini, colegi de parohie, colegi de muncă și străini. Fiecare dintre voi a fost crescut învățând să relaționeze cu oamenii într-un anumit fel. Dacă mijloacele voastre de a interacționa sunt foarte diferite, acest lucru poate provoca probleme. În timpul logodnei, trebuie să descoperiți modul în care partenerul dumneavoastră interacționează cu alte persoane și să aflați dacă stilurile voastre se potrivesc.
De exemplu, fiecare familie are așteptări diferite cu privire la cât timp ar trebui să petreacă împreună. Veți vizita rudele prin alianță o dată pe lună sau în fiecare seară? În unele familii, problema unui membru este problema tuturor, iar întreaga familie se implică activ în rezolvarea ei. În alte familii, membrii tind să țină pentru ei înșiși. Trebuie să descoperiți familiile celorlalți, să vă faceți timp să studiați dinamica familiei în acțiune și să ajungeți să le înțelegeți. Numai atunci puteți lua o decizie corectă cu privire la posibilitatea de a vă potrivi.
De asemenea, trebuie să știți dacă abordați situațiile sociale în același mod. Dacă un partener este foarte relaxat în situațiile sociale, în timp ce celălalt este în mod constant îngrijorat, se va întâmpla unul din următoarele două lucruri. Fie va fi o ceartă constantă, pe măsură ce fiecare dintre voi va considera că celălalt are ori o reacție excesivă, ori o reacție insuficientă, sau veți învăța să apreciați stilul celuilalt de a face față unei situații și să beneficiați din această diferență. Care dintre acestea se vor întâmpla va depinde mult de abilitățile voastre personale corespunzătoare de a fi flexibil, și de a vă adapta și aprecia diferențele din celălalt.
Odată ce timpul trece și îmbătrâniți este important să aveți interese comune care vă pot ține la un loc, ajutându-vă să păstrați sentimentul unității și al împărtășirii vieții împreună. Căsniciile în care ambii parteneri trăiesc în propriile lumi se îndreaptă spre probleme. Deci, în această etapă timpurie, este important să analizați dacă există cel puțin potențialul pentru dezvoltarea unor interese comune.
Întrebări-reflecție
– Aveți același tip de prieteni?
– Cât de confortabil vă simțiți când vă aflați în cercul de prieteni al partenerului vostru?
– Cât de confortabil vă simțiți când vizitați familia partenerului dumneavoastră?
– Ce interese sau pasiuni aveți în comun?
– Aveți numeroase subiecte de interes comun despre care discutați?
– Sunteți tipul de persoană care caută să fie cu alții sau preferați sa stați acasă și să aveți o seară liniștită?
– Cât de des simțiți că trebuie să vă vizitați părinții sau frații?
– Cât de implicați în viața voastră vreți să fie familia și rudele prin alianță?
– Cat de multe credeți că ar trebui să știe alții despre viața voastră?
(Pr. Antonios Kaldas, Ireni Attia, Doi devin una: ghid creștin ortodox pentru logodnă și căsnicie, Editura Doxologia, Iași, 2020, pp. 57-58)
Notă: Pentru o relaţie de succes pe tot parcursul vieţii, un cuplu căsătorit trebuie să fie compatibil în multe domenii, nu doar în unul sau două. Cele şapte domenii de compatibilitate sunt: compatibilitatea spirituală, morală, socială, educaţională, emoţională, fizică şi financiară sau materială. Cum puteţi şti dacă sunteţi compatibil cu partenerul dumneavoastră? Pentru a vă ajuta să aflați acest lucru, am descris domeniile de compatibilitate prin care puteţi înţelege mai bine personalităţile voastre corespunzătoare şi relaţia dintre ele. Ideea este să parcurgeţi aceste articole şi să le discutaţi împreună, cât mai sincer şi mai deschis posibil. Amintiţi-vă că nu este necesar să aveţi aceleaşi răspunsuri la fiecare întrebare, dar, sperăm că veţi avea răspunsuri compatibile sau complementare. Dar dacă răspunsurile voastre sunt în mod direct contradictorii, iar discuţia despre acestea sugerează că nu puteţi înţelege punctul de vedere al celeilalte persoane, acest lucru ar trebui să vă dea de gândit.
Citește și despre alte domenii de compatibilitate: Cum poți ști dacă există compatibilitate spirituală între tine și persoana iubită
Cum poți ști dacă există compatibilitate morală între tine și persoana iubită
Cum poți ști dacă există compatibilitate educațională între tine și persoana iubită
Verifică dacă există compatibilitate cu persoana iubită înainte de „pasul cel mare”
Căsnicia este arta prin care două persoane învață să danseze grațios prin viață, în același ritm
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro