Verifică dacă există compatibilitate cu persoana iubită înainte de „pasul cel mare”
Pe măsură ce vă cunoașteți mai bine, trebuie să vă gândiți dacă sunteți compatibili. Compatibilitatea înseamnă că personalitățile voastre funcționează bine împreună, că vă completați unul pe celălalt și umpleți ceea ce lipsește celuilalt și că vă faceți fericit unul pe altul.
Preasfinţitul Moussa, Episcopul Ortodox pentru Tineret (din America, n. r.), îşi împărtăşeşte experienţa îndelungată în consilierea cuplurilor tinere într-o formulă succintă şi surprinzător de eficientă cu ajutorul căreia puteți afla dacă dumneavoastră şi partenerul sunteţi compatibili:
1. Rugaţi-vă mult.
2. Reflectaţi mult.
3. Simţiţi puţin.
4. Căutaţi îndrumare duhovnicească.
Alegând să faceţi din rugăciune primul pas spre luarea unei decizii, puneţi în mod conştient voia lui Dumnezeul pe primul loc, mai presus de voinţa voastră umană. Aceasta cerem atunci când rostim în fiecare zi în rugăciunea Domnească: „Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”. În calitate de creştini, înţelegem că suntem limitaţi în înţelepciunea noastră şi că nu putem vedea toate elementele. Niciunul dintre noi nu poate vedea în interiorul celor mai adânci şi mai secrete locuri ale inimii unei alte persoane. Există implicat în mod inevitabil un act de credinţă în a vă înmâna viaţa în mâinile unei alte persoane deplin, precum o veţi face în căsnicie. Cu siguranţă veţi dori să luaţi o astfel de decizie majoră împreună cu Dumnezeu, căutând înţelepciunea, precum şi binecuvântarea Lui.
Acesta este un exemplu al conceptului creştin ortodox de sinergie, ideea potrivit căreia vieţile noastre nu sunt menite a fi conduse numai prin voinţa noastră, nici prin supunerea orbească faţă de voia lui Dumnezeu, ci printr-o relaţie de împreună-lucrare. Desigur, numai datorită iubirii nemărginite a lui Dumnezeu pentru noi, El ne cheamă să fim parteneri, întrucât există o mare discrepanţă între natura noastră şi a Sa. Partea Sa la acest plan este iubirea, înţelepciunea şi harul Său. Partea noastră este iubirea, efortul şi predarea [în voia lui Dumnezeu].
Ştiind că alegerea soţului sau soţiei dumneavoastră este binecuvântată de Dumnezeu, nu este numai încurajator, atunci când luaţi decizia de a vă căsători, dar şi o mare putere şi sprijin pentru restul vieţii voastre în căsnicie. Când lucrurile devin dificile, aşa cum se întâmplă în fiecare căsnicie la un moment dat, întotdeauna vă puteţi întoarce la gândul că aceasta este persoana cu care Dumnezeu vrea sa fiţi. Acest lucru vă oferă tăria de a fi răbdător şi rezistent și de a rezolva problemele.
Vom trece peste cel de-al doilea pas pentru moment, întrucât un capitol întreg este dedicat dezbaterii ei.
Cel de-al treilea pas, „simţiţi puţin”, este o reamintire a inconstanţei emoţiilor simple. O abordare a căsniciei care permite minţii să stăpânească asupra inimii tinde să fie mai reuşită decât una care lucrează în sens invers.
Cel de-al patrulea pas, „căutarea îndrumării duhovniceşti”, ne reaminteşte că, adesea, părintele duhovnic sau îndrumătorul spiritual poate oferi o altă perspectivă obiectivă, care este deosebit de valoroasă venind de la cineva care vă cunoaşte bine. Acest pas, fără îndoială, nu înseamnă că îndrumătorul vostru spiritual ar trebui să ia decizia pentru voi. Dumneavoastră trebuie să suportaţi decizia, nu el! Dar nu există nici un dubiu că, în majoritatea cazurilor, un îndrumător spiritual sensibil, care are interesele voastre la suflet, poate oferi câteva semnale extrem de necesare.
Cel de-al doilea pas al reţetei, „reflectaţi mult”, este cel care necesită cele mai mari eforturi. Pe măsură ce vă cunoaşteţi mai bine, trebuie să vă gândiţi dacă sunteţi compatibili. Compatibilitatea înseamnă că personalităţile voastre funcţionează bine împreună, că vă completaţi unul pe celălalt şi umpleţi ceea ce lipseşte celuilalt şi că vă faceţi fericit unul pe altul.
Pentru o relaţie de succes pe tot parcursul vieţii, un cuplu căsătorit trebuie să fie compatibil în multe domenii, nu doar în unul sau două. De pildă, un cuplu care împărtăşeşte cu tărie un interes comun (de exemplu, ambii sunt sportivi olimpici), dar care nu pot să aibă o discuţie paşnică împreună mai mult de cinci minute, este puţin probabil să se bucure de o relaţie fericită şi împlinită.
(Pr. Antonios Kaldas, Ireni Attia, Doi devin una: ghid creștin ortodox pentru logodnă și căsnicie, Editura Doxologia, Iași, 2020, pp. 47-49)
Îți mai recomandăm și: Să nu cauți „jumătatea perfectă”, ci persoana compatibilă